Gulf-El lansează serviciul de mobilitate NexRide în Dubai, Berlin şi Bucureşti, cu negociere a tarifelor prin inteligenţă artificială

A.M.
Companii / 23 octombrie, 10:37

Gulf-El lansează serviciul de mobilitate NexRide în Dubai, Berlin şi Bucureşti, cu negociere a tarifelor prin inteligenţă artificială

Compania Gulf-El pune la dispoziţia pasagerilor din Dubai, Berlin şi Bucureşti serviciul de mobilitate NexRide powered by Gulf-El, proiect care reuneşte negocierea tarifului cu ajutorul inteligenţei artificiale, un sistem de bonusuri de fidelitate, o aplicaţie mobilă dedicată şi soluţii de divertisment în realitate virtuală, se arată într-un comunicat de presă transmis de companie.

Conceptul promovat urmăreşte transformarea relaţiei clasice dintre pasager şi serviciile de transport de persoane, astfel încât utilizatorul să aibă un rol activ în toate etapele cursei. Una dintre funcţionalităţile centrale ale platformei este mecanismul de stabilire a preţului cu ajutorul inteligenţei artificiale, sistem care permite clientului să ia parte la discuţia despre tarif şi să aibă un cuvânt de spus, în loc să primească doar o valoare fixă afişată pe ecran, se precizează în comunicatul oficial.

În acelaşi timp, platforma include un sistem de fidelizare conceput pentru a răsplăti călătorii care aleg să revină, acordarea de bonusuri şi beneficii dedicate fiind integrată direct în aplicaţia mobilă a serviciului. Oferta de mobilitate adaugă şi o componentă de divertisment în realitate virtuală pe durata traseului, soluţie tehnologică imersivă care valorifică timpul petrecut pe drum între punctul de plecare şi destinaţie, se transmite în textul remis redacţiei.

Disponibil în trei centre urbane cu profiluri şi ritmuri diferite - Dubai, Berlin şi Bucureşti -, NexRide powered by Gulf-El urmăreşte diferenţierea în piaţa serviciilor digitale de profil prin oferirea unei autonomii sporite pasagerilor, recunoaşterea loialităţii şi personalizarea experienţei din maşină, se menţionează în comunicatul de presă al companiei.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7640
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8104
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3851
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.6821

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb