Guvernul SUA nu şi-a schimbat poziţia în privinţa lui Assad

F.A.
Internaţional / 8 octombrie 2013

Guvernul american a declarat, ieri, că poziţia sa privind necesitatea renunţării la putere a preşedintelui sirian Bashar al-Assad nu s-a schimbat, în pofida remarcilor pozitive ale secretarului de stat american John Kerry cu privire la cooperarea Siriei la distrugerea armelor sale chimice.

"Poziţia noastră în legătură cu preşedintele Assad rămâne aceeaşi şi anume că şi-a pierdut orice legitimitate de a conduce Siria, că depunem eforturi pentru organizarea conferinţei Geneva II, care ne-ar aduce într-un loc în care ambele părţi, de comun acord, ar alege un guvern de tranziţie în Siria", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, Marie Harf, în cadrul unei conferinţe, conform presei internaţionale.

Oficialul american a răspuns la o întrebare în legătură cu declaraţiile lui John Kerry în Indonezia, unde şeful diplomaţiei americane şi-a exprimat aprecierea pentru cooperarea Rusiei şi, evident, pentru respectarea de către Damasc a rezoluţiei ONU privind distrugerea arsenalului chimic sirian.

Marie Harf a respins orice sugestie că declaraţiile lui Kerry arată o eventuală schimbare a poziţiei SUA cu privire la viitorul lui Assad, deşi a calificat decizia Damascului de a respecta rezoluţia ONU drept "un pas înainte".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2535
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4884
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6398
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1247
Gram de aur (XAU)Gram de aur647.2002

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb