Huawei a prezentat la Mobile World Congress Barcelona 2026 o serie de produse şi soluţii de reţea bazate pe inteligenţă artificială, inclusiv tehnologii U6 GHz destinate valorificării potenţialului 5G-Advanced şi pregătirii tranziţiei către 6G, potrivit unui comunicat al companiei.
Noile produse U6 GHz sunt concepute pentru a susţine aplicaţii mobile bazate pe inteligenţă artificială, oferind capacitate ridicată, latenţă redusă şi performanţă optimizată a reţelelor. Compania susţine că următorii cinci ani reprezintă o perioadă importantă pentru extinderea tehnologiei 5G-A la scară globală şi pentru dezvoltarea infrastructurii necesare tranziţiei către generaţia 6G.
La nivel global există aproximativ 70 de milioane de utilizatori ai tehnologiei 5G-A, iar adoptarea acesteia este în creştere. În China, Huawei a colaborat cu operatorii telecom pentru a extinde acoperirea 5G-A în 270 de oraşe şi pentru a lansa pachete comerciale dedicate în peste 30 de provincii, precizează compania.
În paralel, Huawei a prezentat versiuni actualizate ale soluţiilor sale de reţea bazate pe inteligenţă artificială, denumite AI-Centric Network. Acestea sunt concepute pentru a integra inteligenţa artificială la nivelul serviciilor, al reţelelor şi al elementelor de infrastructură, în contextul dezvoltării unor sisteme bazate pe agenţi AI, potrivit Huawei.
În cadrul acestor soluţii, compania dezvoltă platforme de colaborare cu agenţi AI pentru servicii precum apelurile, accesul la internet sau broadband pentru locuinţe. De asemenea, Huawei promovează conceptul de reţele autonome de nivel 4 (L4 Autonomous Driving Network), care urmăresc automatizarea operaţiunilor de administrare şi mentenanţă ale infrastructurii telecom.
Huawei a prezentat şi clusterele sale de calcul SuperPoD, expuse pentru prima dată în afara Chinei. Printre produsele prezentate se numără Atlas 950 SuperPoD pentru calcul AI, TaiShan 950 SuperPoD pentru procesare generală şi serverele TaiShan 500 şi TaiShan 200, dezvoltate pentru a răspunde cererii în creştere pentru putere de calcul şi latenţă redusă, conform Huawei.
În zona enterprise, Huawei a anunţat lansarea a 22 de noi soluţii de inteligenţă industrială dezvoltate împreună cu partenerii şi a prezentat 115 modele de inteligenţă industrială destinate diferitelor sectoare economice. Compania a introdus şi cadrul de parteneriat SHAPE 2.0 pentru dezvoltarea ecosistemelor tehnologice.
Evenimentul Mobile World Congress Barcelona 2026 are loc în perioada 2-5 martie la Barcelona, unde Huawei îşi prezintă cele mai recente produse şi soluţii pentru telecomunicaţii, infrastructură de calcul şi dispozitive pentru consumatori. Compania afirmă că dezvoltarea reţelelor bazate pe inteligenţă artificială şi extinderea 5G-A vor contribui la pregătirea ecosistemului digital pentru viitoarea generaţie de tehnologii 6G.

















































Opinia Cititorului