Rubik Hub din Piatra Neamţ devine gazdă a conferinţei regionale „Obiectiv Europa 2034: România competitivă, IMM-uri reziliente, viitor european sustenabil”, eveniment prin care programul european EIT Ignite NEB îşi prezintă oportunităţile comunităţii de afaceri din judeţ, potrivit unui comunicat al organizatorilor.
Organizatorii sunt Digital Innovation Zone, Atelierul de Idei, Federaţia pentru Inovare şi Competitivitate Sustenabilă în IMM-uri, în parteneriat cu Organizaţia Femeilor Antreprenor, Patronatul Antreprenorilor din Contabilitate, Taxe şi Audit şi ING Bank.
Programul, parte a EIT Community New European Bauhaus, sprijină iniţiativele locale care propun soluţii la probleme reale din comunităţi, iar în România se adresează în această etapă femeilor antreprenoare din Nord-Est cu experienţă în producţie, interesate să dezvolte o idee cu impact asupra consumului de resurse şi să înfiinţeze o firmă nouă pe parcursul unui accelerator internaţional de opt luni.
Pentru implementarea locală, Atelierul de Idei / Good Tech Living Lab aduce expertiza în co-creare, Digital Innovation Zone infrastructura tehnologică şi de prototipare, iar FICSIMM şi OFA conexiunea cu comunitatea antreprenorială.
Pentru echipele selectate, Ignite NEB înseamnă mult mai mult decât un premiu, iar cele două echipe câştigătoare primesc câte 4.000 de euro şi intră într-un program de incubare de opt luni, respectiv noiembrie 2026 - iulie 2027, în care ideea este dusă pas cu pas de la identificarea provocării până la o soluţie testată, pregătită să devină afacere.
Pe parcursul incubării, antreprenoarele beneficiază de mentorat şi expertiză din partea mentorilor locali şi ai reţelei EIT Community New European Bauhaus, de coaching tehnologic şi de business, de acces la infrastructura şi spaţiile de prototipare puse la dispoziţie de parteneri şi de cel puţin trei sesiuni de prototipare şi testare cu utilizatori reali.
Echipele primesc, de asemenea, o invitaţie la Slush, în Helsinki, în noiembrie 2026, unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate startup-urilor şi investitorilor, oportunitatea de a-şi prezenta soluţia într-un Demo Day şi acces la conexiuni în ecosistemul european de inovare, inclusiv către programele Catalyse NEB şi Connect NEB.
Evenimentul va fi deschis de Mirela Lungu, preşedinta OFA Neamţ, Mirabela Miron, preşedinta FICSIMM şi a OFA, şi Ovidiu Ilisei, vicepreşedinte FICSIMM, alături de reprezentanţi ai autorităţilor locale.
În panelul dedicat viitorului buget european şi şanselor judeţului Neamţ în Ignite NEB, Cristina Baghiu, Hub Coordinator Digital Innovation Zone şi reprezentantă a Atelierului de Idei, va prezenta instrumentele de sprijin pentru IMM-uri şi exemple de iniţiative europene care au transformat provocări locale în produse, servicii sau startup-uri.
Discuţia va include perspectiva Cristinei Elena Demetercă, Asociaţia Culturală Socială Economică Christiana, asupra colaborării dintre mediul educaţional şi IMM-uri şi experienţa Valentinei Juncanariu, Ozana Natural, privind deciziile reale de investiţie, respectiv cât contează finanţarea europeană şi cât contează predictibilitatea.
Sesiunea „Atelierul IMM-ului competitiv” abordează modificările fiscale şi riscurile de conformare, cu Loredana Mihăilă, FICSIMM, OFA, PACT, criteriile băncilor în acordarea creditelor, cu reprezentantul ING Bank, programele de mentorat pentru femei antreprenor, cu Amalia Georgescu, OFA, potrivirea dintre om, rol şi organizaţie, cu Maria Haraga, HELIX, folosirea inteligenţei artificiale şi a automatizării în firmele mici, cu Iuliana Anton, Wantsome & IT's Wise, şi capcanele calităţilor antreprenoriale, cu Cristina Mircea, WOMANA.
Mirela Lungu, preşedinta OFA Neamţ, a declarat că în Neamţ există multe femei care conduc afaceri de producţie şi care văd zilnic probleme ce pot deveni oportunităţi, iar Ignite NEB le dă ocazia să lucreze cu mentori şi să îşi testeze ideile într-un cadru european.
Participantele preselectate vor continua parcursul la Iaşi, cu sesiunile de mentorat din 26 octombrie şi evenimentul central din 29 octombrie, unde vor fi desemnate două echipe câştigătoare, iar fiecare va primi 4.000 de euro, o invitaţie la Slush Helsinki şi opt luni de incubare cu prototipare şi testare cu utilizatori reali.
Evenimentul are loc pe 6 octombrie 2026, la Rubik Hub, Piatra Neamţ, cu primirea participanţilor la 09:30, conferinţa între 10:00 şi 13:00 şi networking şi interviuri între 13:00 şi 14:00.

























































Opinia Cititorului