IIF: Falimentul Greciei ar cauza pagube de 1.000 miliarde euro în zona euro

F. A.
Internaţional / 6 martie 2012

Institute of International Finance (IIF) avertizează într-un document citat de Reuters că un "default dezordonat" al Greciei ar impune ajutor extern pentru Spania şi Italia şi ar cauza pagube de peste 1.000 miliarde euro la nivelul zonei euro, conform surselor de presă. Documentul, datat 18 februarie, este marcat drept confidenţial, notează Reuters.

"Există ramificaţii foarte importante şi păguboase care ar rezulta dintr-un default (incapacitate de plată) dezordonat pe datoria de stat a Greciei. Toate aceste consecinţe sunt dificil de evaluat cu rigurozitate, însă este greu de prevăzut o daună mai mică de 1.000 miliarde euro", se arată în documentul obţinut de Reuters.

IIF reprezintă deţinătorii privaţi de obligaţiuni ale statului elen în negocierile cu Grecia privind reducerea datoriei de stat.

IIF a cerut creditorilor privaţi să se înscrie până joi la conversia de obligaţiuni menită să reducă datoria de stat a Greciei cu peste 100 miliarde euro, la aproximativ 120% din PIB până în 2016, de la 160% din PIB în prezent.

Dacă deţinătorii de obligaţiuni nu vor participa în număr suficient de mare la schemă, Banca Centrală Europeană (BCE) va înregistra pierderi substanţiale, notează documentul IIF, care estimează expunerea instituţiei pe Grecia la 177 miliarde euro.

Irlanda şi Portugalia vor avea nevoie de noi ajutoare externe, de 380 miliarde euro pentru următorii cinci ani, pentru a fi izolate de consecinţele falimentului Greciei, estimează organizaţia.

Totodată, Spania şi Italia vor necesita sprijin internaţional de 350 miliarde euro, potrivit documentului citat, iar băncile europene vor avea nevoie de recapitalizări masive, care ar putea depăşi 160 miliarde euro.

Institute of International Finance este cel mai mare grup de lobby al industriei financiare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0947
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4429
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8949
Gram de aur (XAU)Gram de aur727.9905

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb