Vârsta de pensionare a magistraţilor va creşte la 65 de ani, iar cuantumul pensiei acestora va fi plafonat la maximum 70% din ultimul salariu net, a anunţat ieri premierul Ilie Bolojan într-o conferinţă de presă organizată la Palatul Victoria. Practic, Guvernul propune o schimbare radicală privind pensiile speciale, menită să corecteze un dezechilibru major de echitate socială şi sustenabilitate bugetară, într-un context în care pensiile din justiţie depăşesc cu mult media naţională şi creează o ruptură profundă între cetăţeni şi stat.
"Două treimi dintre magistraţi ies la pensie la 47, 48 sau 49 de ani. Pensia medie netă este de 5.000 de euro. O pensie medie în România este undeva între 500-600 de euro. E o diferenţă foarte mare şi nicăieri în sistemele europene nu există o astfel de prevedere”, a declarat premierul, subliniind absurditatea unui sistem în care pensia poate depăşi salariul în plată şi în care experienţa profesională acumulată este pierdută prematur, într-o perioadă în care societatea are cel mai mult nevoie de ea.
Noua legislaţie va impune şi o creştere a vechimii necesare pentru pensionare, de la 25 la 35 de ani, însoţită de un mecanism clar: pentru fiecare an de pensionare anticipată, se va reduce pensia cu 2%, în spiritul contributivităţii.
"Este greu să ceri reforme din partea cetăţenilor dacă se menţin pensiile speciale la un nivel care înseamnă o mare injustiţie socială”, a explicat Ilie Bolojan, adăugând că soluţiile propuse au fost construite în acord cu deciziile Curţii Constituţionale şi bunele practici europene.
Spre deosebire de vechea formulă, în care pensia reprezenta 80% din salariul brut - adesea mai mare decât salariul net, noua formulă stabileşte un plafon rezonabil, raportat la realitatea economică a ţării şi la ceea ce înseamnă pensii în statele UE.
Reforma este cu atât mai urgentă cu cât România riscă pierderea a sute de milioane de euro din fondurile europene.
"Avem reţinute peste 800 de milioane de euro pentru trei cauze neîndeplinite în PNRR, dintre care peste 230 de milioane reprezintă sumele legate de această problemă”, a avertizat ieri şeful Guvernului. Însă miza nu este doar una financiară. Este vorba despre credibilitatea statului, despre justiţie ca fundament al unei societăţi funcţionale şi despre capacitatea guvernului de a pune ordine într-un sistem care a produs deja pagube uriaşe: peste 10 miliarde de lei plătite în ultimii ani, ca urmare a deciziilor judecătoreşti în procese intentate de angajaţi din sistemul de justiţie, din cauza neclarităţilor legislative.
1. Deci.
(mesaj trimis de ch arley în data de 30.07.2025, 07:49)
Dl. Bolojan caută să aducă în plus argumente economico-financiare. OK. Dar eu zic că și numai pentru faptul că încearcă să aducă un pic de normalitate ar trebui susținut cu toată tăria. Indiferent câte sprâncene are.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.07.2025, 09:57)
Bolojan trebuie sustinut pe toate reformele pe care le-a initiat, chit ca ne cam afecteaza si pe noi. Este singura noastra sansa sa iesim din marasmul economico-politico-social al ultimilor 35 de ani. Daca reusesc sa il rapuna hienele PSDiste, s-a terminat, nu mai vedem o reforma reala in urmatorii 100 de ani, iar peste 4 ani ii vedem pe georgilieni conducand sedintele BNR cu lupul dacic pe post de guvernator si cu Mama Omida sef la Comisia Nationala de Prognoza Economica
1.2. proiect incalcit care continua inechitatile (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de mike în data de 30.07.2025, 10:25)
Legea trebuia sa faca calcularea pensiilor de serviciu pentru tot ce inseamna personal nemilitarizat (procurori, judecatori, diplomati, piloti samd) la fel ca la restul muritorilor, adica pe baza contributiei. Lasa pensiile existente la acelasi nivel si cu acelasi mod de indexare cum a fost si la recalcularea celorlalte pensii. Adica se aplica aceleasi reguli pentru toata lumea. Era echitabila si CCR nu ar fi putut -o respinge. Dar a iesit un proiect incalcit care continua inechitatile. As paria ca l-a facut in consultare cu CCR si CSM.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.07.2025, 10:38)
De ce nu i-a zis psiho David cum să procedeze să nu fie discuții? Pensiile speciale aveau justificare pentru magistrați în funcție înainte de 1995 când salariile erau de mizerie[idem doctori, profesori]. Între timp, au ieșit la pensie tor din magistratură și nepoții acelora!
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.07.2025, 16:04)
M.aaarsssss!
1.5. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 30.07.2025, 16:42)
...
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.07.2025, 09:25)
Și cine se uita cum isi umfla cu pompa ultimile salarii ca sa le iasa pensia si ea umflata ?
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.07.2025, 09:53)
tu, acolo unde lucrezi, iti maresti singur salariul cu pompa cand vrei tu, nu?
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.07.2025, 10:27)
Da, daca lucrezi la stat, pe banii din taxele bizonilor.
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.07.2025, 10:59)
asta-i. de ce din ultimul salariu, si nu la fel cu toata lumea, pe baza contributiilor.
2.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.07.2025, 12:57)
PSD și PNL au creat o categorie de superprivilegiați la stat pe banii celor mulți, care țin cu dinții de avantajele lor nesimțite.
2.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.07.2025, 13:40)
la mine nu dar la ei da , mai informeaza-te ca pari aeian !
2.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.07.2025, 18:16)
Chiar asa e, toti magistratii sunt ajutati de colegi cu tot felul de colaborari pentru a si majora veniturile din ultima luna astfel incat sa si umfle pensia cat mai mult
2.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.6)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.07.2025, 19:47)
Treaba e penala. Nu poti motiva ca in ultima luna de munca ti se dau toate sporurile posibile si prima cu tot fondul de premiere. Ar trebui anchetati, dar de cine? Corb al corb nu-si scoate ochii, iar CSM e cupola de deasupra mafiei.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.07.2025, 12:05)
Asa se razbuna infractorii politicieni romani.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.07.2025, 13:23)
Trebuie făcut ceva și cu magistrații, prea mult au întins coarda.....
Chiar nu se mai poate face nimic?...
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.07.2025, 13:37)
inlocuiti toti cu AI..
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.07.2025, 14:49)
Parerea mea este ca sistemul anglo-saxon este cel mai echitabil. TOATA LUMEA, in perioada activa, COTIZEAZA O SUMA IDENTICA SI EGALA, iar cand iese la pensie PRIMESTE DE LA STATUL ROMAN O SUMA EGALA SI IDENTICA. Diferenta se face simplu: eu fiind angajat cu salar minim , nu am posibilitatea sa imi fac o pensie privata foarte consistenta , spre deosebire de un, sa zicem, magistrat, care poate cotiza la pensia privata o suma mult mai mare decat mine! La urma urmei si eu si un magistrat, va fi tot un cacacios si besinos batran, ca si mine....Iar pentru perioada cat a fost activ a fost platit dupa pregatirea si aportul adus societatii! Si avea posibilitati de economisire.
5.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.07.2025, 16:16)
Si la americani e limitat la cca maxim 4000 de dolari /luna. puteai sa fi fost si miliardar tot atat primesti. Restul isi fac privat fara limita.
nu lux din banii statului.
6. Cred că se poate prin lege desființarea
(mesaj trimis de Patrick Lumumba în data de 30.07.2025, 17:31)
Această organizare de tip mafiot din cadrul magistraturii române trebuie desființată, dacă scopul ei principal nu este decât apărarea privilegiilor acestei caste mafiote ! De ce trebuie să aibă și la pensie avantaje cât cuprinde, atât timp cat au salarii mai mari ca în orice țară din Europa ! Deci se poate reduce pensiile ce trec de 3000 lei, prin instituirea plății CASS,, având în vedere situația economică dificila a țării, creată în special din împrumuturile enorme în valuta, făcute de statul român, pentru plata acestor drepturi salariale și pensii pentru această castă mafiotă ! Oare de ce Comisia europeană nu presează România ,pentru ca Guvernul sa dea legi în sensul ca salarizarea și pensionarea in România să fie făcute doar prin două legi ? Nu se spune într-un articol din Constituție că suntem egal în drepturi toți și sunt interzise privilegiile ? Acești magistrați sunt reprezentanții unor oameni din altă țară sau de pe altă planetă ? Dacă Comisia europeană vrea să ajute acest Guvern pentru a lichida aceste privilegii, trebuie să susțină orice măsură luată în acest sens de acest Guvern, chiar și modificarea legii de funcționare a Curții constituționale, în sensul că nu poate reglementa și nici efectua controlul constituționalității legilor în domeniul salarizării și pensiilor !
7. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.07.2025, 18:25)
Locul lui Bolojan e la pușcărie, nu in fruntea Guvernului.
7.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 7)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.07.2025, 19:33)
mars !
7.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 7)
(mesaj trimis de Pricinosu' în data de 30.07.2025, 19:39)
Locul TAU si al celor descrisi la comentariul 8 este la puscarie!
7.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 7)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.07.2025, 20:46)
Ai dreptate. Poate ii fac astea din justitie un dosar si il aresteaza.Si uite asa scapam de un cor.u.pt. Nu magistratii au pensii mari ci restul au pensii mici.
8. Praf in ochi
(mesaj trimis de Pricinosu' în data de 30.07.2025, 19:37)
In nici o institutie mass media, fie ea presa scrisa, radio, TV sau online, nu am vazut NICI O REFERIRE la anumite persoane care abuzeaza de lacunele unei legi deja abuzive.
Ma refer la notarii si avocatii care contricuie la bugetul de pensii cu minimum posibil, iar dupa ce 'isi fac suma', cand se decid ca a venit vremea sa se retraga, intra in magistraura (procurori sau judecatori) si dupa 6 luni, un an, maxim 2 ani, ies la 'pensie' dupa legea de pensionare a magistratilor (adica cu 'pensie specila').
Chiar nu crede nimeni ca aceasta practica TREBUIE sa inceteze, iar cei ce au ABUZAT deja de lacunele legislative trebuiesc cercetati un piculet?