Intrarea în faza definitivă a Mecanismului de Ajustare la Frontieră a Emisiilor de Carbon (CBAM), de la data de 1 ianuarie a acestui an, impactează semnificativ costurile de import pentru o serie de produse considerate poluante - ciment, fier şi oţel, aluminiu, îngrăşăminte, produse pe bază de polimeri, hidrogen sau ammoniac, conform unui comunicat EY România remis redacţiei.
Sursa citată subliniază că este esenţial ca importatorii şi furnizorii să înţeleagă pe deplin aceste efecte şi să adapteze strategiile, astfel încât să minimizeze impactul costurilor CBAM fără a încetini ritmul achiziţiilor de produse CBAM. O colaborare strânsă între importator şi furnizor este esenţială pentru a naviga prin provocările impuse de costurile CBAM, subliniază comunicatul. În situaţia în care furnizorul ar pune la dispoziţie informaţii privind emisiile, costurile cu achiziţionarea certificatelor CBAM s-ar putea reduce semnificativ pentru anumite produse, adaugă sursa citată.
Calculele EY arată că preţul certificatelor CBAM pe care importatorii de produse CBAM vor trebui să le achiziţioneze poate atinge valori semnificative în funcţie de cantitatea importată şi tipul de produs, conform comunicatului de presă.
Pentru un import de 1.000 tone de astfel de produs, din Turcia, utilizând valorile implicite ale emisiilor publicate de Comisia Europeană, costul aferent certificatelor CBAM ar putea fi semnificativ, putând ajunge, în anumite scenarii, la câteva sute de mii de euro în funcţie de nivelul emisiilor încorporate şi de preţul certificatelor ETS aplicabil, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2023/956 şi ale actelor de punere în aplicare, evidenţiază sursa menţionată.
Potrivit comunicatului de presă, dincolo de costurile ca atare, care vor avea un impact major asupra companiilor care trebuie să suporte taxa CBAM, probabil luat deja în considerare în bugetarea pentru anul 2026, este vorba şi despre efectele juridice, economice şi operaţionale ale prevederilor aplicabile de la începutul acestui an.
Datorită încadrării turnurilor eoliene din oţel la codul tarifar 73089098 care intră sub incidenţa CBAM, se generează un cost suplimentar semnificativ pentru fiecare proiect care necesită achiziţia acestor produse, arată sursa citată. Creşterea costului unitar pe tonă cu 400-500 euro/tonă produs, necesită o posibilă renegociere a contractelor de furnizare şi a preţurilor de achiziţie, mai adaugă sursa.
Potrivit comunicatului de presă, sectorul construcţiilor eoliene din România este în plină expansiune, cu o capacitate instalată totală de peste 3.000 MW la începutul anului 2026. Un parc eolian necesită între 100 şi 120 de tone de oţel pentru fiecare MW de capacitate instalată, incluzând turnul, fundaţia, nacela şi alte componente structural, specifică sursa. Astfel, pentru un proiect mediu de 100 MW, cantitatea totală de oţel necesară este estimată la aproximativ 10.000-12.000 de tone, adaugă comunicatul.
Importatorii de produse vizate de CBAM vor avea noi obligaţii, printre care colectarea datelor de la producători privind emisiile de carbon şi procesele de fabricaţie, inclusiv, în anumite cazuri, anul fabricaţiei produsului importat, raportarea anuală CBAM verificată şi gestionarea portofoliului de certificate CBAM, conform comunicatului de presă.
Sursa citată subliniază că pentru România, unde sectorul eolian este în plină expansiune, este esenţial ca dezvoltatorii, finanţatorii şi furnizorii să înţeleagă pe deplin aceste implicaţii şi să-şi adapteze strategiile, astfel încât să reducă impactul costurilor CBAM fără a încetini tranziţia către energia verde. Totodată, este important să evalueze momentul optim pentru achiziţia certificatelor CBAM şi să ia în considerare instrumente de hedging pentru a-şi proteja costurile, conform comunicatului.
EY România transmite prin intermediul comunicatului, următoarele direcţii de acţiune:













































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.02.2026, 15:06)
nu e nicio problemă,
economia Rumeniei crește vertiginos odată cu Tazz, Glovo, Tassimo și Vult + FanCurier și Sameday și nepalezu cu geanta galbenă în spinare !
Romania trebuie să salveze Planeta ! Afară cu oțelăria, rafinăria, combinatul chimic din România ! Noi suntem ecologici și călătorim cu trotineta !