În 2012, Softelligence a înregistrat o cifră de afaceri de 1,5 milioane de euro

F. A.
Companii / 6 martie 2013

Softelligence, o companie specializată în dezvoltarea şi implementarea de aplicaţii software de business, a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 1,5 milioane de euro, în crestere cu peste 40% faţă de anul precedent, se precizează într-un comunicat de presă.

Compania a înregistrat în 2012 venituri de aproximativ 1.520.000 de euro, din care 44% provin din servicii de consultanţă şi implementare de soluţii software de business (Customer Relationship Management, Business Intelligence) şi integrarea lor cu sisteme ERP complexe, 21% din comercializarea de soluţii web şi mobile şi 35% din proiecte high-end outsourcing, conform precizărilor din comunicat.

Portofoliul companiei însumează aproape 90 de clienţi printre care se numără companii precum: Ambient, Aon, Allianz, ING, BCR Leasing, Optiplaza şi Mol România.

Managementul companiei îşi propune în acest an o majorare a veniturilor cu 30% şi o extindere a portofoliului de clienţi în industriille strategice pentru Softelligence.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3449
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7943
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7864
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3877
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.9452

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
infraexpo.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb