Un inspector superior din ANAF a fost reţinut de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit în mai multe rânduri bani de la o femeie, pentru a proteja firme pe care aceasta le administrează de diverse controale ale Fiscului, relatează Agerpres.
În acelaşi dosar a fost reţinută şi femeia care i-a dat bani inspectorului.
Reţinerile vin după ce DNA a efectuat, joi, percheziţii în opt locaţii din Bucureşti, Ilfov şi Giurgiu, într-un dosar care are legătură cu firme de ridesharing.
Conform DNA, în perioada martie-mai 2025, Dimitriu Andrei-Petru, inspector superior în cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) - Direcţia Control Antifraudă 1 din cadrul ANAF, ar fi pretins şi ar fi primit diferite sume de bani de la inculpata N.M.V., atât direct, cât şi indirect, prin intermediul unei persoane, în schimbul exercitării influenţei pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor funcţionari din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF), pentru a-i determina pe aceştia să sisteze unele controale derulate la societăţile pe care le administrează aceasta din urmă, ori să aplice sancţiuni mai blânde, respectiv să amâne sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la cele constatate în urma acestor controale', spune DNA.
Potrivit Agerpres, în perioada martie - aprilie 2025, Dimitriu Andrei Petru a pretins de la N.M.V., atât direct, cât şi prin intermediul unei persoane, suma de 6.000 de euro şi ar fi primit de la aceasta, în aceeaşi modalitate, suma totală de 7.500 de euro, în schimbul traficării influenţei pe care acesta ar fi promis că o va face la funcţionari din cadrul DGAF, pentru ca actele de constatare rezultate în urma controlului finalizat la una dintre firmele inculpatei să nu fie trimise la organele de urmărire penală în vederea sesizării pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală.
În acest context, în perioada martie - aprilie, Dimitriu Andrei Petru ar fi pretins de la inculpata N.M.V., printr-un intermediar, o sumă de bani cuprinsă între 15.000 şi 20.000 de euro, în schimbul intervenţiilor (traficării influenţei) pe care acesta ar fi pretins că le-a făcut şi ar fi promis că le va face la funcţionari din cadrul DGAF, pentru rezolvarea favorabilă a controlului în derulare la cea de-a doua societate administrată de aceasta, respectiv să fie aplicate sancţiuni mai blânde şi să nu fie trimise actele de control la organele de urmărire penală în vederea sesizării pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, ori trimiterea actelor de control să fie amânată.
Conform sursei, în continuare, la data de 8 mai, Dimitriu Andrei Petru ar fi pretins pentru sine şi pentru altul (respectiv un şef din cadrul DGAF) de la N.M.V., suma de 2.000 euro pe lună, timp de un an (respectiv 24.000 de euro), în schimbul intervenţiilor pe care acesta ar fi promis că le va face la funcţionari din cadrul DGAF, pentru rezolvarea favorabilă a unui control iminent ce s-ar efectua la cea de-a treia societate administrată de aceasta, precum şi pentru ca, timp de un an, societăţile pe care le deţine inculpata, să nu fie controlate de către funcţionari din cadrul DGAF cu atribuţii în acest sens.
De asemenea, la data de 19 mai, Dimitriu Andrei Petru ar fi pretins printr-un intermediar suma de 3.000 de euro, pentru sine şi pentru un alt funcţionar DGAF, de la un administrator al unei societăţi comerciale, în schimbul exercitării influenţei pe care a lăsat să se creadă că o are asupra colegilor săi, inspectori din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti, pentru a desigila un depozit utilizat de această societate, ce fusese sigilat de către colegii săi la data de 13 mai 2025, în urma unui control efectuat la societatea respectivă.
Astfel, la data de 22 mai 2025, în timp ce se afla în parcarea unui restaurant din Sectorul 1, Dimitriu Andrei Petru a primit printr-un intermediar suma de 3.000 de euro, moment în care a fost prins de procurori.
Cei doi inculpaţi vor fi prezentaţi cu propunere de arestare preventivă Tribunalului Bucureşti.
Opinia Cititorului