Internaţional

4 octombrie 2015

Putin îi scrie Angelei Merkel, avertizând-o cu privire la riscurile "înstrăinării reciproce"

Alexandru CosteaInternaţional / 3 octombrie 2015

Germania şi Rusia trebuie să se asigure că vor avea şi pe viitor o relaţie apropiată, în condiţiile "actualei situaţii internaţionale complicate", a avertizat preşedintele rus Vladimir Putin, într-o telegramă de felicitare adresată cancelarului german Angela Merkel şi preşedintelui Joachim Gauck, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la reunificarea Germaniei, transmite agenţia germană DPA, citată de Agerpres.

Coaliţia coordonată de SUA somează Rusia să bombardeze exclusiv poziţii teroriste în Siria

Coaliţia coordonată de SUA somează Rusia să bombardeze exclusiv poziţii teroriste în Siria

Internaţional / 3 octombrie 2015

Actualizare 14:54 Ministerul rus al Apărării: "Aviaţia rusă a distrus un centru de comandă al Statului Islamic, precum şi un buncăr subteran"

Ministerul rus al Apărării a anunţat azi că aviaţia rusă a distrus un centru de comandă al Statului Islamic în apropiere de oraşul Raqa, bastion al grupării jihadiste în nord-estul Siriei, precum şi un buncăr subteran, potrivit Sputnik International.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
MACRO NEWSLETTER 2 octombrie 2015

MACRO NEWSLETTER 2 octombrie 2015

Ziarul BURSA #Internaţional / 2 octombrie 2015

Preţurile de consum din Belgia şi-au accelerat creşterea anuală în septembrie 2015, până la 1,1%, de la 0,9% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare neaşteptate, de 0,1%, după un avans similar în luna anterioară.

"Orange" iese de pe piaţa din Kenya

ALINA VASIESCUZiarul BURSA #Internaţional / 2 octombrie 2015

Compania franceză de telecomunicaţii "Orange" SA este în stadiul final al negocierilor privind vânzarea participaţiei de 70% deţinute la "Orange" Kenya, a declarat, ieri, ministrul kenyan de finanţe, Henry Rotich, într-un...

MACRO NEWSLETTER 30 Septembrie 2015

MACRO NEWSLETTER 30 Septembrie 2015

Ziarul BURSA #Internaţional / 30 septembrie 2015

Vânzările retail din Suedia au înregistrat o scădere masivă neaşteptată în august 2015, cu o rată lunară de 1,7%, după un avans de 0,2% în luna precedentă, iar creşterea anuală s-a temperat până la 1%, de la 6,1% în luna anterioară.

<< mai multe ştiri >>
Harta noii economii fragmentate
“REIT-urile – cheia finanţării inteligente a României”
transgaz.ro
rominsolv.ro
eset.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0978
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4169
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5318
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8451
Gram de aur (XAU)Gram de aur664.0863

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
*reclama uniprest_2026.jpg*}
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo