Investigaţie jurnalistică: făina de peşte pentru acvacultura europeană goleşte pieţele din Africa

Piaţa europeană de peşte de crescătorie îşi proclamă ambiţiile de sustenabilitate, dar în spatele fileurilor lucioase de biban şi somon se ascunde o realitate în care câteva decizii de achiziţie la mii de kilometri distanţă pot seca talgerele de peşte din Africa de Vest şi pot falimenta pieţele locale care hrănesc comunităţi întregi. O investigaţie jurnalistică internaţională realizată de site-ul Follow The Money împreună cu cotidianul britanic The Guardian şi cu cotidianul olandez DeSmog arată cum sardinele şi alţi peşti mici, odinioară vânduţi direct pe plajele din Senegal pentru consum uman, sunt cumpăraţi cu prioritate de fabricile de făină de peşte, transformaţi în hrană pentru fermele europene şi turceşti de acvacultură, apoi reimportaţi sub formă de peşte „crescut responsabil” pe rafturile marilor lanţuri din statele membre ale Uniunii Europene şi din Marea Britanie.

Sursele citate susţin că lăzile cu peşte care pleacă din Dakar spre fabricile de pe ţărmul Mării Egee se întorc în Europa ca biban de acvacultură, în vreme ce pieţele locale rămân cu resturile sau cu nimic, iar procesatorii şi micii comercianţi locali pierd atât marfa, cât şi puterea de negociere. Mecanismul e simplu şi nemilos: industria acvaculturii europene preferă specii carnivore cu valoare comercială mare, însă pentru a hrăni aceste specii de peşti sunt necesare milioane de tone de peşti sălbatici mici, aceiaşi pe care familiile din Senegal, Mauritania sau Gambia se bazau pentru proteine ieftine.

Investigaţia arată că în luna decembrie, când începe sezonul la sardine, camioanele fabricilor europene apar în număr mare pe plajele din Africa şi licitează peste posibilităţile pieţei locale, deviind fluxuri alimentare întregi dinspre farfuriile oamenilor către hrana pentru peşti de crescătorie. DeSmog şi Follow the Money au documentat cum făina produsă în Senegal ajunge la fermele de peşti din Turcia care alimentează supermarketurile olandeze; în Regatul Unit, o anchetă comună The Guardian-DeSmog a legat bibanul de mare de pe raft de făina fabricată din peştele din Africa de Vest, expunând un lanţ de aprovizionare opac în care etichetele „responsabil” şi „sustenabil” nu reflectă costurile sociale şi alimentare reale.

Sursele citate afirmă că efectul asupra pieţelor locale e vizibil în golurile lăsate pe tarabe şi în portofele: când fabricile europene plătesc mai mult la poarta plajei, comercianţii tradiţionali pierd accesul la peştele de calitate, iar preţurile cresc pentru consumatorii cu venituri scăzute.

O evaluare a FAO asupra pelagicilor mici în Africa de Vest subliniază rolul lor critic în securitatea alimentară regională, în timp ce cercetări academice plasate la „nexusul hrană-furaje” arată cum redirecţionarea acestor capturi din farfuriile oamenilor către hrana de acvacultură subminează aportul de proteine şi micro-nutrienţi esenţiali. În aceeaşi direcţie, organizaţii ale pescarilor şi analişti independenţi estimează că peştii mici procesaţi astăzi în făină şi ulei ar putea hrăni zeci de milioane de persoane dacă ar rămâne în lanţul alimentar uman, ceea ce transformă fiecare transport de făină de peşte într-un transfer de hrană de la comunităţi vulnerabile către fermele care servesc pieţe bogate.

Chiar şi rapoartele comandate sau sprijinite de industria din acvacultura europeană admit efectele adverse: evaluări de tip due diligence arată deplasarea micilor pescari şi erodarea securităţii alimentare în Mauritania şi Senegal, în timp ce investigaţii jurnalistice din ultimul an au documentat cum exporturile de făină au explodat, împingând procesatorii în şomaj şi alimentând migraţia tinerilor. În oglindă, vocile din retailul european invocă certificări şi promisiuni de „tranziţie la furaje mai sustenabile până în anul 2030”, dar aceste angajamente au sens numai dacă reduc cererea totală de făină provenită din peşti comestibili şi dacă transparenţa lanţului de aprovizionare devine reală, nu doar o etichetă pe ambalaj.

Argumentul că exporturile de făină de peşte aduc locuri de muncă şi valută nu poate fi scos din discuţie, însă balanţa devine sinistră când pui pe acelaşi cântar veniturile câtorva fabrici şi dreptul a milioane de oameni la hrană accesibilă. FAO şi grupurile de lucru regionale semnalează de ani buni presiunea asupra stocurilor de pelagici mici, iar reportajele de teren din 2025 descriu o ecuaţie în care flotele industriale europene, regulile comerciale şi goana după „peşte sănătos” în Nordul global se combină pentru a extrage valoarea din apele Africii, lăsând pieţele locale fără marfă şi consumatorii fără alternative nutritive şi accesibile. În lipsa unor reguli ferme care să plafoneze utilizarea peştilor comestibili în făină şi să prioritizeze consumul uman, acvacultura europeană continuă să funcţioneze ca un aspirator de hrană ieftină din Sudul global, transferând costurile către cele mai fragile economii alimentare ale lumii.

Sursele citate susţin că, dacă Europa vrea cu adevărat peşte „sustenabil”, nu e suficient să mute certificările de pe un raft pe altul, ci trebuie să schimbe cererea, să accelereze producerea de înlocuitori de furaje care nu concurează cu farfuria oamenilor şi să sprijine explicit pieţele locale de peşte din statele furnizoare, astfel încât peştii mici să revină la rolul lor firesc de hrană de bază. Până atunci, fiecare porţie de biban de crescătorie care trece prin casele de marcat din Uniunea Europeană riscă să reprezinte o masă lipsă la Saint-Louis, Joal sau Nouadhibou, în timp ce pieţele locale se sting încet sub presiunea unei „sustenabilităţi” care hrăneşte ferma piscicolă europeană, nu oamenii. Şi vorbim despre acvaculturaă, un sector de activitate care anual are o producţie ce valorează 265 miliarde dolari potrivit surselor citate.