Proiect românesc de infrastructură, derulat inclusiv pe teritoriul Ucrainei

S.E.
Politică / 9 ianuarie, 13:55

Sursa foto: Unsplash

Sursa foto: Unsplash

Proiectul strategic privind lotul 3 al Drumului Expres Suceava - Siret include şi realizarea a 15 kilometri de drum în Ucraina, potrivit contractului de finanţare întocmit pe baza mecanismului european SAFE, a anunţat Alin Şerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR, potrivit Digi 24.

Alin Şerbănescu a declarat pentru sursa citată: „Este un proiect cu rol dual, civil şi militar, şi ca atare aceste fonduri SAFE acordate de Uniunea Europeană se justifică sau pot fi acordate aceste fonduri doar dacă contractele sau proiectele care sunt construite pe teritoriul unui stat aduc beneficii şi altui stat vecin. Toate statele membre NATO şi UE practic trebuie, pentru propria siguranţă, în primul rând, să ia măsuri pentru a-şi întări capacităţile militare. Şi aici vorbim nu numai de capacităţile de deplasare a forţelor armate, ci şi capacităţile de producţie a tehnicii militare. Iar noi, România, suntem la frontieră cu Ucraina, adică la frontiera cu un conflict între un stat din Europa şi o forţă şi o putere majoră mondială”.

Purtătorul de cuvânt al CNAIR a mai precizat că implicarea în infrastructura amintită este în interesul ţării noastre.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb