Iran:Liderul suprem, Ali Khamenei, avertizează SUA că orice conflict se va transforma într-un război regional

T.B.
Internaţional / 1 februarie, 12:59

Iran:Liderul suprem, Ali Khamenei, avertizează SUA că orice conflict se va transforma într-un război regional

Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a declarat duminică că ameninţările recente ale Statelor Unite nu sperie poporul iranian şi a avertizat că orice conflict ar degenera într-un război regional, potrivit agenţiilor de presă internaţionale.

„Americanii trebuie să ştie că, dacă iniţiază un război, de data aceasta va fi un război regional”, a afirmat Khamenei într-o întâlnire cu mii de persoane, cu ocazia aniversării revenirii fondatorului Republicii Islamice, ayatollahul Ruhollah Khomeini, în Iran, cu zece zile înainte de victoria Revoluţiei Islamice din 1979, potrivit EFE.

Liderul iranian a subliniat că ţara sa nu va declanşa un conflict, dar „va da o lovitură fermă oricui o atacă”, referindu-se la Statele Unite, care au desfăşurat o flotă importantă în Golful Persic şi au ameninţat cu acţiuni militare în lipsa unui acord privind programul nuclear iranian.

„Acest domn (preşedintele SUA, Donald Trump) afirmă constant că au trimis portavioane şi altele. Cu aceste ameninţări nu se poate speria poporul iranian”, a adăugat Khamenei.

El a mai denunţat că protestele antiguvernamentale din perioada 28 decembrie - 11 ianuarie au avut caracterul unei tentative de lovitură de stat, vizând distrugerea centrelor strategice ale administraţiei iraniene. „De aceea au atacat poliţia, centrele guvernamentale, forţele Gardienilor Revoluţiei, băncile şi moscheile şi chiar au dat foc Coranului. Au atacat centrele care administrează ţara. Acest lucru semăna cu o lovitură de stat”, a spus Khamenei.

Anterior, liderul suprem calificase demonstraţiile drept tulburări şi acte teroriste, atribuind responsabilitatea SUA şi Israelului, iar măsurile dure ordonate împotriva agitatorilor au dus la moartea a aproximativ 3.117 persoane, conform bilanţului oficial. Organizaţia opoziţiei HRANA, cu sediul în SUA, estimează că numărul deceselor se ridică la 6.713, investigând 17.000 de plângeri pentru omucideri.

În faţa represiuni, preşedintele Donald Trump a ameninţat cu intervenţia militară şi a trimis în Orientul Mijlociu o flotă condusă de portavionul Abraham Lincoln şi grupul său de escortă. Totuşi, în ultimele zile, Trump a declarat că obiectivul său este să ajungă la un acord cu Iranul privind programul nuclear. „Iranul negociază cu noi şi vom vedea dacă putem face ceva; în caz contrar, vom vedea ce se întâmplă”, a spus Trump sâmbătă seara.

La rândul său, preşedintele iranian Masud Pezeshkian a afirmat, într-o convorbire telefonică cu omologul său egiptean Abdel Fattah al-Sisi, că „un război nu ar aduce beneficii nici Iranului, nici Statelor Unite, nici regiunii.”

Teheranul şi-a exprimat disponibilitatea de a participa la un proces diplomatic „semnificativ, logic şi just” cu SUA pe tema programului nuclear, dar respinge orice negociere care să vizeze sistemele sale de rachete şi capabilităţile militare, aşa cum a propus Washingtonul.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0961
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5598
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8755
Gram de aur (XAU)Gram de aur699.3181

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
metalshow-tib.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb