Unul dintre cele patru corpuri predate marţi de Hamas în cadrul acordului de încetare a focului nu aparţine niciunui ostatic reţinut în Fâşia Gaza, a anunţat armata israeliană, citată de PA News Agency. Potrivit instituţiei, „după finalizarea verificărilor la Institutul Naţional de Medicină Legală, s-a constatat că al patrulea corp predat de Hamas nu corespunde niciunui ostatic”.
Predarea celor patru corpuri de marţi a avut loc după alte patru predate luni, în contextul presiunilor asupra Hamas de a respecta termenii acordului de încetare a focului intermediat de Statele Unite, care prevede predarea tuturor ostaticilor - vii şi decedaţi.
Dintre cele patru corpuri predate marţi, trei au fost identificate ca fiind Uriel Baruch, Tamir Nimrodi şi Eitan Levi, potrivit Hostages Family Forum. Baruch a fost răpit de la festivalul de muzică Nova, în timpul atacului Hamas din 7 octombrie 2023. Nimrodi lucra pentru autoritatea israeliană care superviza ajutorul umanitar în Gaza şi a fost capturat la punctul de trecere Erez, iar Levi a fost răpit în timp ce conducea un prieten spre Kibbutz Be'eri.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a cerut ca Hamas să respecte integral acordul, afirmând: „Nu vom face compromisuri şi nu ne vom opri până nu vom aduce înapoi ultimul ostatic decedat, până la ultimul.”
Purtătorul de cuvânt al Hamas, Hazem Kassem, a declarat pe Telegram că gruparea „lucrează pentru returnarea corpurilor ostaticilor conform acordului”, acuzând însă Israelul de încălcarea înţelegerii prin atacurile de marţi din estul oraşului Gaza şi din Rafah.
Ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, a susţinut că armata acţionează „în limitele stabilite prin acord” şi a avertizat că „oricine se apropie de linia de desfăşurare va fi ţintit”.
În prima fază a armistiţiului, Israelul a eliberat aproximativ 2.000 de prizonieri palestinieni, iar Hamas a predat ultimii 20 de ostatici în viaţă. Totuşi, familiile celor decedaţi şi-au exprimat nemulţumirea faţă de faptul că 28 de corpuri nu au fost încă returnate.
Atât Hamas, cât şi Crucea Roşie au invocat dificultăţi în recuperarea rămăşiţelor ostaticilor din cauza distrugerilor masive din Gaza şi a faptului că unele corpuri se află în zone controlate de trupele israeliene.
În paralel, livrările de ajutor umanitar către Gaza au fost suspendate în ultimele două zile din cauza schimbului de prizonieri şi a unei sărbători evreieşti. Miercuri, Semiluna Roşie Egipteană a anunţat că 400 de camioane cu alimente, combustibil şi materiale medicale erau pregătite să intre în Gaza, în timp ce autorităţile israeliene şi Hamas continuă să se acuze reciproc pentru întârzierea predării corpurilor ostaticilor.
Opinia Cititorului