Star Storage anunţă lansarea noii generaţii de servicii Cloud
F. A.Companii / 29 mai 2012
F. A.Companii / 29 mai 2012
OVIDIU VRÂNCEANUZiarul BURSA #Companii / 29 mai 2012
Ovidiu VRÂNCEANUZiarul BURSA #Companii / 29 mai 2012
F. A.Companii / 28 mai 2012
Potrivit companiei de consultanţă Gartner Inc., SAP, companie specializată în furnizarea de soluţii software de business, a fost desemnată lider mondial pe segmentul aplicaţiilor de tip Business Intelligence (BI), cu o cotă de piaţă în 2011 de 23,6%, în timp ce veniturile SAP pe acelaşi segment au crescut anul trecut faţă de 2010 cu 19,5%, se arată într-un comunicat de presă transmis redacţiei.
Vlad F. DumeaCompanii / 16 mai 2012
Facebook Inc îşi va creşte oferta publică iniţială (IPO) cu 25%, potrivit unei surse apropiate situaţiei, putând obţine până la 16 miliarde de dolari în urma emisiunii, după ce puternica cerere a investitorilor pentru o participaţie în cea mai mare reţea de socializare câştigă dezbaterea în faţa dubiilor potenţialului companiei de a face bani, pe termen lung, scrie Reuters.
Vlad F. DumeaCompanii / 30 aprilie 2012
ALEXANDRU SÂRBUZiarul BURSA #Companii / 11 aprilie 2012
MĂDĂLINA PROBOTEANUZiarul BURSA #Companii / 5 aprilie 2012
Mihaela Dalar StancaZiarul BURSA #Companii / 4 aprilie 2012
Mihaela Dalar StancaZiarul BURSA #Companii / 29 martie 2012
ALEXANDRU SÂRBUZiarul BURSA #Companii / 23 martie 2012
MIHAELA DALAR STANCAZiarul BURSA #Companii / 22 martie 2012 /
OVIDIU VRÂNCEANUZiarul BURSA #Companii / 16 martie 2012
F. A.Companii / 6 martie 2012
OVIDIU VRÂNCEANU, BRAŞOVZiarul BURSA #Companii / 13 februarie 2012
Politică /T.B. - 17 septembrie, 07:44
Internaţional /T.B. - 17 septembrie, 07:40
Politică /M.P. - 17 septembrie, 07:39
Companii /T.B. - 17 septembrie, 07:38
Internaţional /George Marinescu - 17 septembrie
Media-Advertising /Octavian Dan - 17 septembrie
Internaţional /George Marinescu - 17 septembrie
Editorial /Cornel Codiţă - 17 septembrie
Miscellanea /O.D. - 17 septembrie
Internaţional /George Marinescu - 17 septembrie
![]() | 5.0670 |
![]() | 4.2778 |
![]() | 5.4387 |
![]() | 5.8389 |
![]() | 504.5467 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 15 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 11 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 10 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 9 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 8 septembrie
George Marinescu