John Kerry, încrezător în şansele unui eventual acord israelo-palestinian

F.A.
Internaţional / 13 decembrie 2013

Secretarul de Stat al Statelor Unite, John Kerry, a declarat astăzi, la Tel Aviv, că este posibil ca Israelul şi Autoritatea Palestiniană să ajungă la un acord care să îndeplinească cerinţele ambelor părţi în intervalul de nouă luni, cât ar urma să dureze negocierile.

"Lucrăm la o abordare care să garanteze securitatea Israelului şi să respecte complet cerinţele de suveranitate ale palestinienilor. Ne păstrăm speranţele pentru ajungerea la un acord privind statutul final", a declarat Kerry, informează AFP, conform Mediafax.

"Obiectivul nostru rămâne cel care a fost mereu - ca palestinienii şi israelienii să ajungă la un acord privind statutul final", a insistat John Kerry.

"Cele două părţi rămân angajate să îndeplinească obligaţia de a rămâne la masa negocierilor pentru discuţii intense în cele nouă luni care au fost stabilite", precizează şeful diplomaţiei americane.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb