Kerry: "Raidul american în Libia a fost adecvat şi legal"

F.A.
Internaţional / 7 octombrie 2013

Secretarul de Stat american John Kerry a catalogat, astăzi, ca "adecvată şi legală" capturarea unuia dintre presupuşii lideri Al-Qaida în Libia, precizând că autorităţile de la Tripoli nu au fost informate despre această operaţiune.

Statele Unite fac "tot ceea ce le stă în putere şi ceea ce este adecvat şi legal" pentru a pune capăt ameninţării teroriste, a declarat Kerry în cadrul summitului Asia-Pacific din Indonezia, transmite AFP.

Autorităţile de la Tripoli nu au fost informate, potrivit obiceiului Washingtonului de a "nu intra în detalii" despre acest tip de operaţiuni cu guverne străine, a precizat el într-o conferinţă de presă comună cu ministrul rus de Externe Serghei Lavrov.

Statele Unite au efectuat două raiduri sâmbătă, unul în Somalia, iar celălalt la Tripoli - care a condus la capturarea unui presupus lider Al-Qaida şi a determinat Libia să ceară "explicaţii" Washingtonului.

Libia a calificat capturarea lui al-Libi drept o "răpire". Al-Libi, care se afla pe lista celor mai căutate persoane de către FBI a fost transportat la bordul unei nave de război aparţinând US Navy care se afla în regiune, unde este interogat în prezent.

În schimb, Somalia, unde alt raid american a vizat islamişti shebab, a anunţat că ea cooperează cu "parteneri internaţionali în lupta împotriva terorismului".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb