Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a salutat vineri restructurarea datoriilor Greciei, acceptată de marea majoritate a creditorilor privaţi, dar a păstrat tăcerea în privinţa contribuţiei instituţiei la al doilea program de susţinere, de 130 de miliarde de euro, transmite AFP, potrivit Mediafax.
"Salutăm cooperarea sectorului privat care a participat la oferta de schimb de obligaţiuni a autorităţilor elene", a afirmat Lagarde într-un comunicat.
Ea a arătat că este o etapă importantă, care va reduce spectaculos nevoia de finanţare a Greciei pe termen mediu şi va contribui la sustenabilitatea datoriilor.
"Susţinerea sectorului privat este o componentă esenţială a contribuţiei tuturor părţilor la readucerea Greciei la creştere şi stabilitate financiară", a spus Lagarde.
FMI considera că reuşita operaţiunii este o condiţie indispensabilă pentru acordarea unui nou împrumut Greciei, după cel de 30 de miliarde de euro aprobat în mai 2010. Primul program de susţinere a Greciei a fost în valoare totală de 110 miliarde de euro.
Board-ul FMI va discuta contribuţia instituţiei la al doilea program internaţional de susţinere de 130 de miliarde de euro pe 15 martie.
Ministrul german de Finanţe Wolfgang Schauble a indicat în februarie că FMI ar putea aproba un împrumut de 23 de miliarde de euro Greciei, din care 10 miliarde de euro din programul anterior şi 13 miliarde de euro finanţare suplimentară.
Preşedintele Eurogroup, Jean-Claude Juncker, a cerut vineri, într-un comunicat, ca FMI să aibă "o contribuţie importantă" la noul program de susţinere a Greciei, dar nu a precizat la ce sumă se aşteaptă.
După mai multe luni de negocieri internaţionale dificile, guvernul grec a anunţat vineri că 83,5% dintre creditorii privaţi au acceptat schimbul de obligaţiuni, care va înjumătăţi practic datoriile de 206 miliarde de euro către aceştia.
Operaţiunea, cea mai amplă restructurare de datorii suverane efectuată vreodată, va permite reducerea datoriilor Greciei la 120,5% din PIB până în 2020, faţă de nivelul actual de 160% din PIB.
"În numele Greciei, vreau să mulţumesc creditorilor care ne-au susţinut programul ambiţios de reformă şi ajustare şi au suportat împreună cu poporul elen sacrificiile din acest proces istoric", a declarat ministrul de Finanţe, Evangelos Venizelos.
Autorităţile elene au anunţat că vor recomanda activarea clauzei de impact colectiv, prin care deţinătorii privaţi de obligaţiuni ale statului vor fi obligaţi să accepte termenii propuşi. Rezultatele ofertei de preschimbare a obligaţiunilor trebuie confirmate de către banca centrală de la Atena.
Lagarde a avertizat joi seara că europenii mai au încă de muncă dacă vor ca Grecia să rămână un caz izolat.
Ea a menţionat creşterea economică scăzută din zona euro, în timp ce datoriile unor state sunt prea ridicate, fiind în interesul europenilor să aibă instrumentele de oprire a contagiunii crizei.
• Recesiunea din Grecia a fost în trimestrul al patrulea mai puternică decât estimările iniţiale
Recesiunea din Grecia a fost în trimestrul al patrulea al anului trecut mai puternică decât au anticipat autorităţile elene, iar contracţia anunţată în februarie la 7% fost revizuită la 7,5%, a anunţat, vineri, biroul de statistică de la Atena, citat de AFP.
În trimestrul al treilea, PIB a scăzut cu 5%.
Economia Greciei s-a contractat în toate trimestrele, cu o singură excepţie, de la mijlocul anului 2008, potrivit Financial Times.
• Fitch a retrogradat Grecia la "RD" (intrare restricţionată în incapacitate de plată)
Fitch Ratings a revizuit în scădere ratingul Greciei pentru datoriile pe termen lung în valută şi monedă locală, de la "C" la "RD" (Restricted Default - intrare restricţionată în incapacitate de plată), în urma confirmării de către guvernul elen şi oficiali ai zonei euro a faptului că schimbul de obligaţiuni suverane elene va continua, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.
De asemenea, agenţia a confirmat calificativul pe termen scurt la "C" şi plafonul de ţară la "AAA", nivel adecvat pentru statele din zona euro.
Retrogradarea Greciei la "RD" (calificativ folosit pentru emitenţii care nu îşi respectă obligaţiile financiare către creditori şi investitori) reflectă declaraţiile anterioare ale Fitch conform cărora schimbul de obligaţiuni va constitui intrare în incapacitate de plată şi urmează anunţului din 22 februarie, când Fitch Ratings a revizuit în scădere ratingul Greciei pentru datoriile pe termen lung în valută şi monedă locală, de la "CCC" la "C".


















































