Moscova a condamnat, sâmbătă, „actul de agresiune armată al SUA împotriva Venezuelei”, informează news.ro.
„În această dimineaţă, SUA au comis un act de agresiune armată împotriva Venezuelei. Acest lucru provoacă profundă îngrijorare şi condamnare”, a transmis ministerul condus de Serghei Lavrov.
„Pretextele invocate pentru a justifica astfel de acţiuni sunt nefondate”, continuă comunicatul MAE rus, care a remarcat că „animozitatea ideologizată a prevalat asupra pragmatismului afacerilor, asupra disponibilităţii de a construi relaţii de încredere şi previzibilitate”.
Moscova, unul dintre aliaţii Caracasului, face apel la găsirea unei soluţii prin dialog şi îşi oferă serviciile de mediator. „În situaţia actuală, este important, în primul rând, să nu se permită o escaladare ulterioară, să se găsească o soluţie prin dialog. Plecăm de la premisa că toţi partenerii care pot avea pretenţii unii faţă de alţii trebuie să caute căi de soluţionare a problemelor prin dialog. Suntem gata să îi sprijinim în acest demers”, se arată în comunicat.
Venezuelei trebuie să i se garanteze dreptul de a-şi determina singură soarta, fără niciun fel de intervenţie distructivă, cu atât mai puţin militară, din exterior, punctează Moscova.
Rusia susţine, de asemenea, convocarea unei reuniuni de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU. „Confirmăm solidaritatea noastră cu poporul venezuelean, sprijinul pentru politica conducerii sale bolivariene, orientată spre apărarea intereselor naţionale şi a suveranităţii ţării. Susţinem declaraţia autorităţilor venezueleane şi a conducerii ţărilor din America Latină privind convocarea de urgenţă a unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU”, transmite diplomaţia rusă.










































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.01.2026, 13:06)
Bufonul e dispus la dialog în fiecare zi. Veți dialoga în timp ce partenerii în crime vor suferi... un pic. :
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.01.2026, 13:37)
Sa vedem cine are mai mult tupeu: Putin a inceput operatiunile speciale din 2014, a urmat Trump, acum sa vedem ce face XI Jinping.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.01.2026, 15:23)
nimic? Putler a început și n-a făcut nimic decât să-și distrugă demografic statul criminal. :
2.2. Vor ince sa curga (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Anonim în data de 04.01.2026, 06:16)
Vor incepe sa curga narativele ca "operatiunile speciale sunt de mai multe tipuri, unele sunt bune, altele sunt rele"
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 04.01.2026, 11:30)
Arestarea comunistului Maduro e totuna cu uciderea civililor din Ucraina. :
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.01.2026, 14:00)
Rusii au tra.da.t Venezuela. China a tra.dat Venezuela. SUA stat te.ro.rist. Armata si secuitatea din Venezuela au tra.dat. ONU trebuie desfiintat pentru ca tace si nu face nimic.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.01.2026, 14:13)
Doar pe Maduro l-au parasit toti, China, Rusia, propria armata.
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.01.2026, 16:04)
Exact. Toata lumea este de vanzare.
3.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.01.2026, 18:55)
voi, comuniștii, sunteți mărfuri nevandabile, nu valorați nimic.
3.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.3)
(mesaj trimis de Mă cac pe USR în data de 04.01.2026, 02:19)
Mergi dracu măi căcat usr că puți aici .
3.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 04.01.2026, 11:31)
Este zero, putleriste, de 4 ani suferi și durerea a devenit... cronică. :
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.01.2026, 14:06)
Panarama de rus. Lumea e condusa de criminali, Putin si Trump.
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.01.2026, 14:13)
Tot sistemul rusesc de aparare a fost depasit
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.01.2026, 21:27)
Ce tupeu , astia cu operatiunea speciala din Ukraina
6.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de anonim în data de 04.01.2026, 00:29)
Slava Ucraina ! Jos putinismul.
6.2. Maine va iesi Zele (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de Anonim în data de 04.01.2026, 06:18)
Maine va iesi Zele cu o declaratie in care ne va spune ca si operatiunile astea speciale sunt de mai multe tipuri.
6.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 04.01.2026, 11:31)
Arestarea comunistului Maduro e totuna cu uciderea civililor din Ucraina. : :
7. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 04.01.2026, 02:57)
Latrov are dreptate.
Americii au reusit in 12 ore ce ruznicii n-au putut in 4 ani.