Legea 262/2013 prevede ca proprietarii terenurilor degradate să fie scutiţi de impozit

F.A.
Companii / 9 octombrie 2013

Legea 262/2013, publicată în Monitorul Oficial pe 7 octombrie, introduce în Codul Fiscal prevederi potrivit cărora, începând cu data de 1 ianuarie 2014, proprietarii de terenuri degradate pot beneficia de scutirea la plata impozitului pe teren, cu condiţia respectării cerinţelor noii legi care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2014.

Consiliul Local poate acorda, potrivit noilor modificări, scutire de la plata impozitului pe teren pentru proprietarii de terenuri degradate sau poluate, neincluse în perimetrul de ameliorare, la solicitarea acestora, cu avizul favorabil al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi al Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, conform surselor de presă.

Scutirea de la plata impozitului pe teren se aplică persoanei respective, cu începere de la data de 1 a lunii următoare celei în care au fost obţinute avizele favorabile.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb