Legislaţia privatizării, un fel de pat al lui Procust

ANCUŢA STANCIU, ALINA TOMA
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 13 august 2012

Legislaţia privatizării, un fel de pat al lui Procust

Mircea Ursache, fost preşedinte al AVAS şi actual şef al departamentului pentru administrarea intereselor statului în economie al PSD, a acordat ziarului BURSA un interviu în care arată de ce au eşuat multe privatizări ale societăţilor de stat şi ce privatizări de succes avem.

Domnia sa consideră că este greu să faci clasamente pentru privatizările de succes şi susţine că, în ceea ce priveşte privatizarea, ţara noastră a fost băgată într-un pat al lui Procust, în care a trebuit să se lungească sau să se scurteze, în funcţie de situaţie. Fostul şef al AVAS ne-a spus că legislaţia privatizării a fost un mare handicap pentru că a impus condiţii restrictive cumpărătorilor, împiedicându-i, pe mulţi dintre ei, să poată funcţiona în condiţiile economiei de piaţă. Un alt handicap a fost gestionarea creanţelor companiilor şi condiţiile de pre-calificare.

Mircea Ursache afirmă că România trebuie să schimbe metoda privatizărilor, prin înfiinţarea unui fond suveran, care va aduce transparenţă şi corectitudine în gestionarea proprietăţii private a statului.

Interviu cu Mircea Ursache, fost preşedinte al AVAS şi actual şef al departamentului pentru administrarea intereselor statului în economie al PSD)

Reporter: Procesul de privatizare a fost unul de succes?

Mircea Ursache: Procesul de privatizare din ţara noastră este tributar unei legislaţii făcute în 1992, când România încă îşi lingea rănile mişcărilor sociale, mineriadelor - o legis-laţie care prevedea anumite obligaţii pentru cumpărători. Aceste obligaţii erau din afara economiei de piaţă. Nimeni nu poate să îi pună condiţii cumpărătorului, respectiv ce să facă ulterior cu activele preluate. Or, aşa a fost toată legislaţia de privatizare, lucru ce a reprezentat un mare handicap pentru privatizare.

În ce a constat partea asta socială, ca să zic aşa: statul nu a vândut activele libere de orice sarcină şi cumpărătorul simţea nevoia să îşi ia şi el nişte măsuri asigurătorii şi atunci accepta condiţii care ies din cărţile de economie.

La începutul procesului de privatizare, era evident că România trecea printr-o perioadă în care revendicările foştilor proprietari erau foarte numeroase. Legislaţia de privatizare nu a ţinut cont de asta. Atunci au fost vândute foarte multe societăţi cu sarcina cumpărătorului de a-şi rezolva problema proprietăţii. Astfel, au apărut situaţii în care, ulterior privatizării, instanţele au dispus reîmproprietărirea cu active din societăţile vândute de stat, ceea ce a grevat foarte puternic asupra viitorului economic al cumpărătorilor companiilor de stat.

Pactul social prin care statul impunea cumpărătorului păstrarea numărului de salariaţi pe o durată de cinci ani de la privatizare, neschimbarea obiectului principal de activitate pe o durată de până la 10 ani, cumula, de fapt, nişte condiţii de sugrumare a investitorului privat.

Practic, statul nu îl lăsa pe cumpărător să desfăşoare acele activităţi economice şi cu numărul de personal dimensionat astfel încât să aibă rata profitului convenabilă. În aceste condiţii, sigur că se pune întrebarea dacă mulţi dintre cei care au cumpărat societăţi de stat ştiau că nu pot, în condiţiile cumpărării, să funcţioneze pe piaţa concurenţială şi dacă nu le-au cumpărat doar ca să le vândă, să le închidă ş.a.m.d.

În esenţă, din cele 11.200 de societăţi pe care statul le-a avut în 1990, sunt privatizate, în prezent, peste 10.000. Dintre acestea, doar aproximativ 1.100 de societăţi au revenit în portofoliul statului ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor post-privatizare. Dacă o luăm după cifre, pur matematic, putem vorbi de faptul că în România a avut loc privatizarea de masă şi că procesul a reuşit.

Din nefericire, succesul este doar unul matematic. Pentru că la acest proces de privatizare s-a adăugat un proces imens de recuperare a creanţelor pe care aceşti agenţi economici le-au făcut de-a lungul timpului - fie că fost vorba de creanţele bancare, de la Bancorex şi Banca Agricolă, fie că a fost vorba de creanţele comerciale, deci de datoriile acestor agenţi economici la Distrigaz şi Electrica pentru a da posibilitatea acest două companii, la rândul lor, să se privatizeze fără debite, fie că este vorba de creanţe bugetare, de creanţele de la Casa de Sănătate, luate în 2003. Toate acestea au încărcat procesul de privatizare cu activităţi anexă altele decât privatizarea.

Ce au însemnat aceste creanţe în spatele agenţilor economici privatizaţi: după cum ştiţi, la data la care cumpărătorul plăteşte preţul intrinsec al privatizării, statul este obligat să transfere dreptul de proprietate pe active şi îşi retrage reprezentanţii din Adunarea Generală a Acţionarilor şi din Consiliul de Administraţie. În schimb, statul nu ridică gajul de pe acţiuni, până la îndeplinirea ultimei condiţii post-privatizare. Este evident atunci că, neridicând gajul de pe acţiuni, cumpărătorul nu poate să facă nimic cu averea lui. Aceasta este una din marile tare ale privatizării din România. Vorbim de aproape 34.000 de creanţe pe care statul le-a preluat prin instituţiile sale, bancare, comerciale sau bugetare.

Altă mare hibă a proceselor de privatizare a fost o legislaţie extraordinar de permisivă pentru intrarea în insolvenţă. La AVAS, am gestionat aproape 18.000 de procese de faliment şi litigii cu cumpărătorii societăţilor de stat.

Fenomenul acesta ne arată că, sub povara condiţiilor post-privatizare, cumpărătorii nu au mai rezistat pe piaţă şi a trebuit fie să nu-şi îndeplinească condiţiile de post-privatizare şi au intrat în litigiu cu statul, fie au cerut insolvenţa.

Deci cu tot ce am povestit până acum, ca să fiu foarte elegant, mă contrazic când am spus că, matematic, privatizarea a fost de succes. Şi v-am răspuns la prima întrebare.

Reporter: Care este cea mai de succes privatizare din punctul dumneavoastră de vedere? BCR-ul?

Mircea Ursache: Sunt mai multe. Depinde de ce înseamnă privatizare de succes. Aici trebuie luaţi în calcul, simultan, mai mulţi factori: preţul, cât pierdea statul până la privatizare, aportul societăţii la buget. Este riscant să faci clasamente, pentru a spune care este cea mai de succes privatizare. Dacia reprezintă un succes în privatizare, ca urmare a continuităţii activităţii, a veniturilor, a aportului la buget, tot. Şi privatizarea Sidex a fost una de succes, având în vedere că acest combinat pierdea, sub patronajul statului, 1 milion de dolari pe zi.

Şi privatizările BCR şi BRD sunt de succes. Nu ştiu din ce cauză lumea uită BRD ca o privatizare bună. Atât din punctul de vedere al veniturilor pentru stat, cât şi al activităţii post-privatizare. La fel de serioasă mi s-a părut privatizarea Băncii Agricole, cu Raiffeisen.

Reporter: În industrie, ce privatizări de succes avem?

Mircea Ursache: Sigur că avem şi în industrie privatizări bune. Cam tot ce funcţionează astăzi sub numele Alro, Mechel, TMK şi altele. A fost o perioadă în care motivul privatizării a fost subiect de bătălie politică. Lumea a marcat câteva eşecuri de privatizări celebre, încercând să dea tenta privatizărilor, mai ales sub gura străzii, că ne vindem ţara pe nimic etc. Un astfel de caz este Aro Câmpulung. Este evident că a fost o privatizare nereuşită care a fost cauzată, pe de o parte, de incapacitatea cumpărătorului de a îndeplini măsurile post-privatizare, pe de altă parte, de lipsa măsurilor asiguratorii ale vânzătorului, adică a statului român.

Din câte îmi aduc aminte, ruptura s-a produs în momentul în care noul proprietar a vândut fabrica de matriţe. Până atunci, contractul de privatizare s-a derulat în condiţii normale. La vânzarea fabricii de matriţe, au fost greve ale muncitorilor. Atunci au apărut primele semnale ale conflictului juridic între stat şi ARO, iar procesele au determinat închiderea societăţii.

Reporter: Consideraţi că privatizările din energie sunt un succes?

Mircea Ursache: Sigur că da. Noi nu spunem că privatizarea Petrom-ului a fost un eşec. Discuţia care este în media nu este legată de preţul de vânzare, efectiv, ci de redevenţa concesiunii zăcămintelor de gaze şi petrol. Singurul lucru pe care analiştii economici l-au contestat a fost nivelul redevenţei. Care este considerat foarte mic, încheiat pe o perioadă mult prea lungă de timp.

În concluzie, este greu să faci clasamente, dar trebuie să spun că am fost, în toţi aceşti ani din "92 încoace, în ceea ce priveşte privatizarea, băgaţi într-un pat al lui Procust, în care a trebuit să ne lungim sau să ne scurtăm, în funcţie de patul respectiv. Asta a fost legislaţia. Cum voinţa Parlamentului este suverană, dacă legislaţia a fost bună sau nu, lăsăm cititorii să stabilească.

Reporter: Cu proiectul înfiinţării fondului suveran ce faceţi?

Mircea Ursache: Deocamdată nimic. Dar nu am abandonat proiectul. Corupţia în România este legată cel mai mult de gestionarea proprietăţii private ale statului, nu de proprietatea publică a statului. Una din componentele corupţiei în gestionarea proprietăţii private a statului a fost procesul de privatizare. România nu-şi mai poate permite astăzi, la 20 de ani de când a început privatizarea, să continue cu acelaşi mod de gestionare a transferului proprietăţii private a statului către mediul economic privat. Are nevoie de un alt mecanism, care să fie rupt de tentaţii şi de corupţie.

Pentru asta, ministerele economice nu mai trebuie să gestioneze proprietatea privată a statului. Toate ministerele economice ale României trebuie să rămână doar creatoare de politici şi strategii economice în domeniu, trebuie să rămână rămână doar instituţii de reglementare şi să exercite controlul asupra îndeplinirii politiciilor şi strategiilor. Acestea sunt componentele ministerelor peste tot în lume.

Din nefericire, ministerele noastre se ocupă de un proces care nu îşi are locul în aceste instituţii. Ministerul Agriculturii nu are de ce să gestioneze ADS, Ministerul Telecomunicaţiilor nu are de ce să gestioneze Poşta Română, Ministerul Economiei nu are de ce să gestioneze Oficiul de Privatizare în Industrie, care administrează companiile energetice.

Avem nevoie de ceea ce au realizat statele europene în timp - fonduri suverane. Franţa şi Norvegia au dominat piaţa fondurilor suverane.

Există norme europene care reglementează fondurile suverane în spaţiul UE, în cele 27 de state. Eu am pregătit legislaţia privind înfiinţarea unui fond suveran încă din 2009 - şi am depus-o la Guvern. Dar există, ca de obicei, o reţinere, nu neapărat de teamă că ce se va întâmpla. Este o reţinere la faptul că se decupează un domeniu de gestiune de la ministere şi se dă într-o singură mână.

După părerea mea, paşii către un fond suveran ar trebui parcurs în două etape.

Prima etapă este înfiinţarea unei companii naţionale, cu capital de stat, pentru că ea poate juca liber în mecanismul pieţei. O autoritate de stat nu poate intra pe piaţă să cumpere active, să cumpere acţiuni.

Compania aceasta trebuie să gestioneze toată proprietatea privată a statului, inclusiv terenurile şi unităţile militare dezafectate, care stau şi nu produc nimic. O astfel de companie naţională trebuie să fie subordonată Parlamentului sau premierului.

Dar viitorul unei astfel de companii va fi transformarea într-un fond suveran. Printre avantajele fondului suveran se numără transparenţa totală pe piaţă, pentru că intrând pe piaţa de capital dispare cea mai mare pacoste care a îmbrăcat privatizarea în România - condiţiile preliminare, de calificare la privatizare. Deci ducându-se numai pe piaţa de capital, condiţiile de precalificare dispar. Cea mai contestată măsură din privatizare a fost precalificarea. Un fond suveran scapă total de imixtiunea politică.

Fondul scapă şi de toate metodele de privatizare - negociere directă, cu selecţie, fără selecţie, cu licitaţie, cu ce tip de licitaţie, cu evaluatori, etc. Pe piaţa de capital, este simplu şi transparent - se întâlneşte cererea cu oferta. România trebuie să intre într-o altă eră a vânzării.

Reporter: Dar dumneavoastră aţi finalizat legislaţia în 2009 şi acum suntem în 2012. Guvernele nu au dat importanţă proiectului.

Mircea Ursache: Eu am şase propuneri de diferite acte normative depuse la Guvern în perioada când PSD a guvernat 8 luni. Eu am propus ca pachetele minoritare de acţiuni ale statului să intre într-un fond de investiţii, aşa-zisul SIF 6, care să fie autodevorator, să le vândă până la terminare.

Reporter: Cum apreciaţi ultimele măsuri luate de autorităţi pentru sprijinirea mediului de afaceri şi a marilor industrii, în această perioadă de criză?

Mircea Ursache: Le apreciez pe principiul că mai bine mai târziu decât niciodată. România are, de mulţi ani, o economie ancrasată, adică motorul economiei era cu vaselina uscată şi nu funcţiona. Practic, în afară de agenţii economici care aveau într-o formă sau alta relaţii cu statul, agenţii economici mici şi mijlocii mureau unul câte unul, zilnic. Uitaţi-vă din 2008 încoace care este dinamica insolvenţei în România. Este un indicator adevărat.

Din acest punct de vedere, apreciez ca pozitivă măsura cu plata TVA la încasare şi nu la facturare pentru agenţii economici cu cifră de afaceri până în 500.000 de euro. A doua măsură bună, sper ca legislaţia să fie gata repede, este cvasi-amnistia fiscală, cei care-şi plătesc datoriile până la sfârşitul anului să fie scutiţi de penalităţi.

Viitoarele măsuri trebuie să vizeze angajatorii. Nu poate reporni economia decât prin intermediul angajatorilor. Trebuie văzut dacă nu se mai poate umbla la CAS - este mare 23%, impozitarea unică este mare la procentul actual de 16%, bulgarii au 10%.

Pachetul ăsta de măsuri trebuie gândit global, rapid, pentru că fiecare zi de întârziere costă.

Problema este impactul asupra bugetului. În 2009, am gândit, la scară naţională, toată problema TVA cu plata la încasare, nu la facturare. Atunci, am văzut că această soluţie ar fi creat un deficit asupra bugetului echivalent cu încasările pe trei luni. Deci impactul ar fi fost foarte mare. Soluţia asta de mijloc, numai pentru agenţii economici cu cifră de afaceri până în 500.000 de euro, este excelentă.

Reporter: Dar poate să repornească economia în actualele condiţii de pe scena noastră politică?

Mircea Ursache: Este clar pentru toată lumea că incertitudinea politică îi face pe investitorii străini să aibă reţineri.

Reporter: Cum poate sprijini statul marea industrie, marile noastre companii, fără a fi acuzat că acordă ajutoare ilegale? De exemplu, acum Comisia Europeană suspectează că statul, prin Hidroelectrica, a acordat ajutoare ilegale, unor consumatori industriali precum Alro şi Arcelor Mittal Galaţi, care au plătit un preţ sub media pieţei pentru energie.

Mircea Ursache: Este simplu. După închiderea capitolelor de negocieri pre-aderare din 2006, - aici mă refer la capitolul 6, nu spune nimeni că nu se pot da tarife facilitare, preferenţiale. Condiţia este să notifici Comisia Europeană, ca ea să facă o investigaţie şi să decidă dacă este ajutor de stat sau nu. Avem exemplul Oltchim. Comisia a aprobat, până la urmă, conversia creanţelor AVAS în acţiuni.

Reporter: Cât de sigur mai este mediul investiţional din ţara noastră în această perioadă?

Mircea Ursache: România a fost şi va fi o destinaţie pentru insvestitorii străini şi încă multă vreme va fi. Fie că este vorba de agricultură, este vorba de energie sau metalurgie.

Reporter: Vă mulţumesc!

În esenţă, din cele 11.200 de societăţi pe care statul le-a avut în 1990, sunt privatizate, în prezent, peste 10.000.

La AVAS, am gestionat aproape 18.000 de procese de faliment şi litigii cu cumpărătorii societăţilor de stat.

Printre avantajele fondului suveran se numără transparenţa totală pe piaţă, pentru că intrând pe piaţa de capital dispare cea mai mare pacoste care a îmbrăcat privatizarea în România - condiţiile preliminare, de calificare la privatizare.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Cu destul timp in urma, am avut ocazia sa lucrez alaturi de Mircea Ursache. Pentru mine este o surpriza ca un profesionist de talia domniei sale si un om extrem de activ se regaseste, inteleg, ca sef departament al unui partid politic (fie el si un partid aflat la guvernare). Am totusi convingerea si speranta ca specialistul Mircea Ursache se va implica mai mult in gestionarea multiplelor probleme cu care se confrunta economia romaneasca.

    Considerand drept reale cele trei-patru succese (Petrom este o privatizare profitabila pentru Romania?!), nu sunt, totusi, prea putine fata de cele peste 10.000, ca sa poti spune ca in Romania privatizarea in masa a reusit?

    Iarasi o minciuna tipic PSD-ista! 

    1. pai el spune ca nu a reusit. numai matematic a reusit. ai citit cu atentie articolul?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Afaceri în agricultură”
Dtlawyers
BTPay
Apanova

Curs valutar BNR

26 Oct. 2021
Euro (EUR)Euro4.9476
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2587
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.6280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8750
Gram de aur (XAU)Gram de aur246.8735

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

eximbank.ro
gerocossen.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro