Macron, Merz, Starmer şi Tusk au sosit la Kiev

A.B.
Internaţional / 10 mai

Sursa foto: X

Sursa foto: X

Emmanuel Macron, Friedrich Merz, Keir Starmer şi Donald Tusk au sosit sâmbătă dimineaţa la Kiev, pentru a-şi arăta sprijinul pentru Ucraina şi a cere Moscovei, în mod concertat cu SUA, un 'armistiţiu complet' de 30 de zile, informează agenţiile internaţionale de presă.

Această vizită a liderilor francez, german, britanic şi polonez răspunde simbolic festivităţilor organizate cu mare pompă cu prilejul celei de-a 80-a aniversări a victoriei asupra Germaniei naziste care au avut loc vineri în Piaţa Roşie de la Moscova, în jurul preşedintelui rus Vladimir Putin şi a circa 20 de lideri străini, printre care preşedintele chinez Xi Jinping.

'Vom continua să creştem sprijinul nostru pentru Ucraina. Vom intensifica presiunea asupra maşinăriei de război ruse până când Rusia va accepta un armistiţiu durabil', au atenţionat cei patru lideri europeni într-o declaraţie comună.

Preşedintele francez, cancelarul federal german şi premierul britanic au coborât împreună sâmbătă din trenul care i-a adus din Polonia. Ei urmează să se ralieze mai târziu preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi premierului polonez.

Donald Tusk, care a călătorit separat, a postat pe reţeaua socială X o înregistrare video cu sosirea sa în gara din Kiev.

Cei patru lideri au fost întâmpinaţi la gară de şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene Andrii Iermak şi de ministrul de externe ucrainean Andrii Sibiga.

Cei patru vor participa la Kiev la o reuniune virtuală cu alţi lideri ai 'coaliţiei voluntarilor', acele ţări occidentale, în special europene, gata să aducă 'garanţii de securitate' Ucrainei.

Potrivit declaraţiei lor, ei vor informa de asemenea alte ţări cu privire la 'progresele realizate în vederea unei viitoare coaliţii care să reunească forţe aeriene, terestre şi maritime' pentru ajutorarea armatei ucrainene, 'după un eventual acord de pace' cu Rusia, care a invadat Ucraina în urmă cu trei ani.

Franţa şi Regatul Unit asigură conducerea acestei coaliţii cu contururi încă neclare.

După ce urcaseră în acelaşi tren în Polonia lângă frontiera cu Ucraina, Macron, Starmer şi Merz, îmbrăcaţi în ţinută lejeră, au avut o discuţie în trei în timpul călătoriei.

Europenii se deplasează la Kiev întăriţi de îndemnul preşedintelui american Donald Trump, care a presat joi Rusia să accepte un 'armistiţiu necondiţionat de 30 de zile'. El a ameninţat cu noi sancţiuni occidentale în caz de refuz.

Opinia Cititorului ( 2 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Patru cretini

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Au adus bani+super arme,

    ca sa cucereasca pacea prin razboi, 

    ce e nasol de tot,costul va suporta

    populatia europei fraierita, adica si noi. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.1165
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5490
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4699
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0357
Gram de aur (XAU)Gram de aur486.4063

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
aicps.ro
tibco.ro
energyexpo.ro
ccib.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb