Abonament gratuit
Videoconferinţa “Afaceri în agricultură”Videoconferinţa “Afaceri în agricultură”
Videoconferinţa “FONDURI EUROPENE”

Marile expoziţii

Marius Tita
Ziarul BURSA #Investiţii Personale /

Emil Ciocoiu în atelier

Emil Ciocoiu în atelier

În februarie 1966, la Bucureşti se deschidea o expoziţie-eveniment cu sculptura lui Henri Moore, englezul. Aşa ceva ne apare acum ca fiind incredibil dar să studiem niţel momentul. Atunci nici România şi nici măcar Marea Britanie nu erau în Uniunea Europeană. De fapt, nici măcar nu exista Uniunea Europeană. Era structura destul de avansată în materie de integrare a Comunităţilor Europene, dar Marea Britanie preferase să saboteze acest efort unificator al continentalilor, obsesie mai veche a Albionului, şi să energizeze concurenţa bazată pe liber-schimb. România, abia ieşită din epoca lui Gheorghiu-Dej, servea cauza CAER, un fel de Piaţă Comună a ţărilor comuniste, dar tânărul Ceauşescu făcea cu ochiul occidentalilor. În această "lună de miere", care a durat până când Ceauşescu a descoperit cultul personalităţilor chino-nord-coreene, s-au întâmplat multe deschideri şi disponibilităţi, moment în care British Council a considerat firesc să-l aducă la Bucureşti pe unul dintre iluştrii săi colaboratori, sculptorul Henri Moore. Dăduse bine la dosar şi faptul că englezul îl recunoştea şi îl aprecia pe Brâncuşi, o personalitate pe care comunismul de tip nou, cu mască umană, se străduia să o recupereze, după ce încercase să o dea jos cu tractorul, că secera şi ciocanul erau prea mici şi neputincioase. În 1937, Henry Moore considera că "Brâncuşi a fost acela care a dat epocii noastre conştiinţa formei pure". Frumos, mai ales că el ştia bine, era sculptor afirmat pe vremea Magului de Hobiţa şi Impasse Rosin.

Expoziţia lui Henri Moore de la Sala Dalles, deci din mediul viu al creatorilor din România şi nu din vreun muzeu, face parte dintr-un turneu care mai cuprindea Praga şi Bratislava, ba chiar şi Ierusalim şi Tel Aviv, ca punct terminus. În alte variante apare şi Budapesta în acest circuit. În prezent, la Bucureşti se află una dacă nu chiar două dintre sculp-turile sale, "Working Model for Locking Piece" dar şi "The Grip". La Bucureşti, Henri Moore a fost foarte bine primit, nu ca în Iugoslavia, în 1955. Şi totuşi, revelaţia din 1955, produsă de expoziţia lui Moore, poate fi pusă în legătură cu dezvoltarea monumentalismului în Iugoslavia, în forme care impresionează sau încântă chiar şi azi.

Atunci, în 1966, credeam că vom intra în circuitul international sau măcar european al marilor expoziţii. Eu mai puţin, că aveam sub un an, cam cât mandatul în curs al lui Ceauşescu. Şi, spre deosebire de britanici, sunt euro-optimist. În 1968, reacţia lui Ceauşescu tânăr la intenţia sovietică de a stinge "Primăvara de la Praga" în orice capital est-europeană în care ar îndrăzni să se petreacă a ridicat gradul de încântare occidental la adresa lui astfel că la Bucureşti se îmbulzeau liderii lumii libere, să îl susţină pe şmecherul de Scorniceşti. Dar ce i-a fost lui drag în viaţă avea să vină, odată cu vizitele la Pekin şi Phenian, şi foaia şi destinul a milioane de români s-au schimbat. Henri Moore nu a mai venit în România iar sculpturile sale care mărturiseau despre o dragoste serioasă şi clipe plăcute au rămas nebăgate în seamă, ca urmele unei nebunii de tinereţe.

Expoziţia Henri Moore din Bucureşti, din 1966, demonstrează rolul marilor expoziţii în viaţa popoarelor şi în mersul civilizaţiei. Am început să facem şi noi marile noastre expoziţii, chiar să aducem din afară expoziţii ceva mai mici dar cele mari şi covârşitoare încă lipsesc. Avem şi institute străine sau ambasade care aduc, la noi, minunate expoziţii de artă plastică şi toată lauda trebuie să se îndrepte spre ei. Pentru că aşa este normal şi frumos, aceşti prieteni vor căuta întotdeauna să pună pe afiş şi pe simeze o temă care să ne implice şi pe noi, să fie ceva interactiv. Temele sunt necesare, nu este suficient să treci numele artistului şi, eventual, cuvântul retrospectivă, de la care aştepţi să-ţi umple lipsa de imaginaţie şi interes. Luvrul va deschide, în iulie, expoziţia "Mituri fondatoare: de la Hercule la Darth Vader", ăla negru, de respira greu. La Grand Palais este carambolaj, expoziţia "Carambolages" unde 185 de lucrări de artă se înlănţuiesc logic şi estetic aşa cum, la biliard, bilele se lovesc unele de altele, pe rând, într-o mişcare numită carambolaj. Exemplele sunt extrem de numeroase, practic toate expoziţiile din ultimul timp, de pe marile simeze, au titluri pline de imaginaţie şi inteligenţă.

În marile expoziţii se întâlneşte nevoia publicului de mari nume şi operă cu capacitatea organizatorilor de a oferi aşa ceva. Majoritatea marilor nume sunt străine şi universale. Important este să nu reacţionezi la ele ca pe vremuri la guma de mestecat străină, să îţi devină ceva obişnuit şi necesar. Să nu aştepţi ca marea expoziţie să vină şi în oraşul tău ci să fii în stare să te duci la ea, la expunerea sa de bază. Dar este esenţial ca oraşul tău să fie trecut deja în turneul ce o va itinera. Dacă nu trăieşti într-un astfel de oraş sau ţară, atunci nu eşti decât un vârf al societăţii tale care simte nevoia să plece din când în când să vadă vitrine frumoase şi trotuare măturate.

Şi mai este important ca în muzeele tale să vezi mari nume şi în galeriile sau în licitaţiile tale să se vândă aşa ceva, trebuie ca şi creatorii tăi să fie mari nume, să fie vânduţi în comerţul lor şi să fie expuşi în muzeele lor, cele de afară. La Muzeul Luxemburg din Paris pot fi încă admirate lucrări de Du¨rer, Cranach, El Greco, Goya, Manet, Gauguin şi Rippl-Ronai, aduse din Budapesta, de la muzeul lor de artă, şi expuse sub titlul mai puţin metaforic şi foarte direct "Capodopere din Budapesta". Nimic din ce am susţinut mai sus nu lipseşte din această expoziţie deschisă la Paris pentru patru luni, nici măcar localnicii recunoscuţi, apreciaţi, vânduţi şi tezaurizaţi în lumea marilor expoziţii. Cu siguranţă, nici cel mai sincer puţin cunoscător în domeniu nu se va întreba cu voce tare cine este Rippl-Ronai...

La noi tocmai s-a închis o mare expoziţie. Mă gândesc la "Natura-Omul-Universul" de Emil Ciocoiu, deschisă în aprilie la Cuhnia Muzeului Cotroceni. Nu a avut cozi la bilete dar nici bannerele uriaşe care anunţă marile expoziţii. Emil Ciocoiu este unul dintre pictorii români din străinătate cu cea mai puternică şi originală exprimare, unul dintre puţinii care au o operă. Expoziţia sa de la Cotroceni a fost una dintre cele mai pozitiv impresionante construcţii vizuale pe teme pe care societatea le numeşte generoase dar de fapt ele ne exprimă şi ne reprezintă când suntem singuri şi sinceri cu noi înşine. Este vorba de energii pozitive din care se nasc universuri pline de lumină, de idealuri împărtăşite de toţi oamenii, născute din cărţi sfinte, de universuri şi oraşe şi amfiteatre din oameni şi destine.

Henri Moore a primit premiul pentru sculptură al bienalei veneţiene din 1948. În acel an, la Şasa, lângă Târgu Jiu, se năştea pictorul Emil Ciocoiu care, în 2017, ar putea să ne reprezinte la Veneţia cu minunata sa operă despre Om şi Univers.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
BTPay
Nuclearelectrica

Curs valutar BNR

23 Oct. 2020
Euro (EUR)Euro4.8744
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1145
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5485
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3849
Gram de aur (XAU)Gram de aur252.5738

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

AAGES GROUP
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
14 Noiembrie - Noaptea Muzeelor
Legal Accelerators
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie