Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a exclus joi aderarea Ucrainei la NATO, din cauza opoziţiei unor aliaţi, dar a afirmat că garanţiile de securitate care se negociază pentru Kiev trebuie să fie atât de puternice încât o nouă agresiune rusă să ducă la un răspuns „devastator”, relatează EFE.
Conform sursei menţionate, într-o conferinţă de presă organizată joi, la Orzysz, în nordul Poloniei, Rutte a explicat că, aşa cum prevede Tratatul Atlanticului de Nord, orice ţară din spaţiul euroatlantic poate solicita aderarea la NATO şi că la summitul din 2024 liderii alianţei au convenit că drumul Ucrainei către aderare este „ireversibil”.
Totuşi, există şi un „element practic”, a recunoscut secretarul general al NATO. „Câţiva aliaţi”, printre care Ungaria şi Statele Unite, au semnalat că nu îşi vor da consimţământul, astfel încât, dacă aderarea la NATO nu este posibilă, trebuie găsită o formulă pentru a împiedica o nouă invazie rusă în cazul în care se ajunge la un acord de pace în Ucraina, a menţionat el, potrivit EFE.
Mark Rutte a cerut: „Putin trebuie să ştie că dacă va ataca din nou Ucraina după un acord de pace, reacţia va fi devastatoare”.
Secretarul general al NATO a schiţat, prin urmare, o serie de garanţii de securitate în trei „straturi”: forţele armate ucrainene, protecţia oferită de aşa-numita „coaliţie de voinţă”, condusă de Franţa şi Regatul Unit, care ar putea lua forma unei forţe de menţinere a păcii şi un element corespunzând SUA, al cărui aspect final face în prezent obiectul dezbaterilor, conform sursei citate.
De asemenea, Mark Rutte a făcut declaraţii pentru presă alături de ministrul polonez al apărării, Wladysaw Kosiniak-Kamysz, după ce a vizitat Centrul de Instruire al Forţelor Terestre din Orzysz (nord), unde îşi are baza Grupul Tactic Multinaţional al NATO, cu efective din Polonia, România, Croaţia, SUA şi Regatul Unit, arată EFE.
Cu acest prilej, Kosiniak-Kamysz a anunţat că joi cele două baterii de apărare antiaeriană Patriot de care dispune Polonia au atins operaţionalitatea deplină, un fapt pe care l-a calificat drept „istoric”, mai precizează sursa menţionată.
Totodată, ministrul polonez al apărării a confirmat sprijinul ţării sale pentru Lituania în consolidarea apărării în coridorul Suwalki şi a propus posibilitatea desfăşurării de manevre militare comune în acest loc considerat un punct strategic pentru NATO, relatează EFE.
Anterior, Mark Rutte s-a întâlnit cu preşedintele polonez Karol Nawrocki, care i-a mulţumit secretarului general al NATO pentru recunoaşterea contribuţiei semnificative a Poloniei la securitatea comună, conform sursei citate.





























































1. fără titlu
(mesaj trimis de esop în data de 18.12.2025, 19:56)
Nimeni nu vrea aderarea Ucrainei la NATO in acest moment .Daca ucrainienilor li se cere sa aiba cel mult 800000 de militari atunci numarul real pe care Ucraina il are in acest moment este cel putin dublu .Evident ne este cum Zeklenski nu poate accepta conditiile Rusiei pe masura ce forta sa tehnologica creste si numarul de militari la fel .Rusia are mari probleme financiare si nu isi poate apara structurile de felul rafinariilor , depozitelor de tot felul sau nici macar submarinele performante .Rachetele balistice sau hipersonice scumpe nu produc efecte de lovire convenabile decit daca sunt incarcate nuclear ceea ce Rusia nu poate face .La nivel de razboi conventional aceste rachete sunt paguboase .Costa mai mult decit pot sa distruga ceea ce nu putem spune despre sistemele de drone ucrainiene .In acest ritm Rusia nu mai poate rezista mult timp .Capcana intinsa a functionat perfect .
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.12.2025, 20:57)
Deci Zelenski trage de timp.