Merkel dă asigurări Ucrainei că oferta privind Acordul de asociere cu UE "rămâne pe masă"

F.A.
Internaţional / 18 decembrie 2013

Cancelarul german Angela Merkel a declarat, astăzi, că regretă decizia preşedintelui ucrainean Viktor Ianukovici de a nu semna Acordul de asociere cu Uniunea Europeană (UE), dând însă asigurări că oferta este în continuare valabilă, transmite AFP.

"Regret decizia preşedintelui (Viktor) Ianukovici de a nu semna sau cel puţin de a nu semna pentru moment" Acordul de asociere între Ucraina şi Uniunea Europeană, însă "oferta rămâne pe masă" , a declarat Angela Merkel în Bundestag.

Cancelarul german a mai declarat că UE va examina cu atenţie acordurile economice cu Rusia semnate de preşedintele ucrainean marţi, la Moscova. Acestea prevăd, între altele, o investiţie rusă de 15 miliarde de dolari în titluri de stat ucrainene şi reducerea cu o treime a preţului gazelor naturale ruseşti livrate fostei republici sovietice.

Angela Merkel a făcut încă o dată apel să se iasă din situaţia în care "fiecare decizie luată de către o ţară aflată între UE şi Rusia este întotdeauna interpretată ca o decizie în favoarea uneia sau alteia".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb