Miniştri sirieni discută despre cooperarea militară cu preşedintele Putin

T.B.
Internaţional / 24 decembrie 2025

Miniştri sirieni discută despre cooperarea militară cu preşedintele Putin

Miniştrii de externe şi ai apărării din noul guvern sirian au fost primiţi marţi la Moscova de preşedintele rus Vladimir Putin, cu care au discutat despre cooperarea militară, a relatat agenţia siriană de ştiri SANA, citată de AFP.

SANA relatează că şeful diplomaţiei siriene, Asaad al-Shaibani, şi ministrul apărării, Murhaf Abu Qasra, au discutat cu Vladimir Putin „probleme politice, militare şi economice de interes comun, cu un accent deosebit pe cooperarea strategică în domeniul industriilor militare”, arată AFP.

Potrivit aceleiaşi surse, scopul este „de a consolida capacităţile de apărare ale armatei siriene”, mai ales „modernizarea echipamentului său militar”, pentru a „sprijini securitatea şi stabilitatea în Siria şi în regiune”, notează SANA.

Discuţiile au acoperit şi proiecte economice, inclusiv reconstrucţia ţării devastate de războiul civil, conform SANA, citată de AFP.

Preşedintele interimar sirian, Ahmed al-Sharaa, a afirmat în octombrie că doreşte să „redefinească” relaţiile dintre Damasc şi Moscova, în timpul primei sale întâlniri cu Vladimir Putin de la răsturnarea lui Bashar al-Assad, precizează AFP.

SANA mai arată că Rusia şi-a exprimat disponibilitatea de a participa la reconstrucţia Siriei, afectată de aproape 14 ani de război civil, şi de a lucra în sectorul petrolier sirian.

Viitorul bazelor militare ruseşti din Tartus şi Hmeimim, situate pe coasta Mediteranei, care constituie singurele avanposturi militare oficiale ale Rusiei în afara fostei URSS, reprezintă, de asemenea, o problemă, notează AFP.

Moscova a folosit pe scară largă aceste facilităţi în timpul intervenţiei sale din 2015 în războiul civil sirian, sprijinind regimul lui Bashar al-Assad şi efectuând atacuri aeriene asupra zonelor controlate de rebeli, arată SANA, citată de AFP.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Moscova lui Putin nu shtie construi, shtie doar sa distruga.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0896
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3626
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4648
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8778
Gram de aur (XAU)Gram de aur643.1962

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
Viva
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb