Miniştrii europeni, optimişti în privinţa soluţionării datoriei Greciei

Vlad F. Dumea
Internaţional / 27 ianuarie 2012

Miniştrii de Finanţe ai zonei euro au declarat cu optimism astăzi că un acord pentru evitarea falimentului dezordonat al Greciei este iminent şi că cărămizile importante în rezolvarea crizei datoriilor din Europa se aşează, treptat, la locul lor potrivit, relatează Reuters.

Comisarul European pentru Afaceri Economice şi Monetare, Olli Rehn, a afirmat că un acord între guvernul grec şi creditorii privaţi privind pierderile voluntare ale obligatarilor va fi încheiat în următoarele zile, iar că zona euro face progres în îmbunătăţirea firewall-urilor sale financiare.

"Suntem foarte aproape de un acord, dacă nu astăzi, atunci peste weekend, preferabil în ianuarie, nu în februarie; suntem însă, foarte aproape", a mai precizat Rehn, la Forumul din Davos.

"Nu ne aşteptăm la un faliment al Greciei", a declarat ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaueble, atenţionând însă că Atena va trebui să-şi îndeplinească angajamentele pentru reformă economică şi fiscală, de care nu s-a ţinut în ultimii doi ani, şi avertizând împotriva oferirii Greciei stimulentele greşite.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3370
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7571
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7356
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3104
Gram de aur (XAU)Gram de aur636.0040

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb