Ministrul Buzoianu discută cu autorităţile locale despre bugetul AFM 2026

O.S.
Politică / 2 februarie, 14:30

Ministrul Buzoianu discută cu autorităţile locale despre bugetul AFM 2026

Ministrul mediului, Diana Buzoianu, a avut luni o întâlnire de lucru cu asociaţiile reprezentative ale autorităţilor publice locale, discuţiile vizând configurarea bugetului Administraţiei Fondului pentru Mediu pentru 2026, conform News.ro. Printre cele mai frecvent menţionate nevoi s-au numărat infrastructura de apă şi canalizare, iluminatul public şi realizarea de piste pentru biciclete, potrivit sursei. Totodată, s-a discutat şi despre un viitor program naţional de împăduriri, adaptat pentru a fi mai eficient la nivel local şi pentru a implica direct primăriile în implementare, a relatat sursa menţionată anterior.

La discuţii a participat şi Florin Bănică, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), potrivit News.ro.

"Tema principală a discuţiei a fost configurarea bugetului AFM pentru 2026, cu accent pe proiectele în care unităţile administrativ-teritoriale sunt beneficiari direcţi. Ministra a solicitat primarilor observaţii concrete privind priorităţile reale din teritoriu şi zonele în care finanţarea publică poate avea cel mai mare impact”, informează ministerul printr-o postare pe Facebook, subliniază News.ro.

"Mă bucur că astăzi marcăm o premieră: ministerul consultă primăriile înainte de elaborarea bugetului AFM. Bugetul pe 2026 trebuie să răspundă nevoilor reale ale comunităţilor, direcţionând resursele către infrastructură de bază, proiecte strategice şi investiţii care rămân pe termen lung în teritoriu. Tocmai de aceea am dorit acest dialog direct înainte de a finaliza bugetul”, a declarat ministra Diana Buzoianu, informează sursa.

Potrivit ministerului, autorităţile locale au transmis un mesaj clar: mai puţine programe fragmentate şi mai multe investiţii strategice cu impact structural, conform News.ro.

"Cele mai frecvent menţionate nevoi au vizat infrastructura de apă şi canalizare, iluminatul public şi realizarea de piste pentru biciclete - proiecte care influenţează direct calitatea vieţii în comunităţi. Totodată, s-a discutat despre un viitor program naţional de împăduriri, adaptat pentru a fi mai eficient la nivel local şi pentru a implica direct primăriile în implementare. Dialogul a avut loc într-un context bugetar dificil, cu presiuni semnificative asupra fondurilor AFM. O parte importantă a discuţiei a vizat proiectele preluate din PNRR, pentru care Ministerul Mediului şi AFM au depus eforturi considerabile pentru a le menţine la finanţare, chiar şi atunci când fondurile PNRR nu au mai fost disponibile, pentru a nu pierde investiţii esenţiale pentru comunităţi”, potrivit News.ro.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0959
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2958
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5372
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8854
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.9082

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
metalshow-tib.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb