Ministrul de Externe al Iranului anunţă progrese în negocierile cu SUA de la Geneva

C.A.
Internaţional / 17 februarie, 17:03

Ministrul de Externe al Iranului anunţă progrese în negocierile cu SUA de la Geneva

Iranul şi Statele Unite au ajuns, marţi, la un acord cu privire la principalele „principii directoare” în cadrul celei de-a doua runde de negocieri pe teme nucleare, organizate la Geneva, dar ministrul iranian de externe, Abbas Araqchi declară că mai sunt multe de făcut, relatează News.ro.

Araqchi a precizat că progresele înregistrate nu garantează încheierea rapidă a unui acord, însă procesul de negociere a fost lansat, a declarat oficialul iranian presei de la Teheran, după încheierea discuţiilor.

Anterior, presa de stat din Iran a anunţat că autorităţile de la Teheran intenţionează să închidă temporar o parte din Strâmtoarea Ormuz, rută esenţială pentru transportul global de petrol, pe fondul negocierilor cu Statele Unite privind programul nuclear. În paralel, Washingtonul a desfăşurat o forţă de luptă în regiunea Golfului, într-o încercare de a spori presiunea asupra Iranului, transmite News.ro.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a afirmat că o „schimbare de regim” la Teheran ar putea reprezenta o soluţie favorabilă, în timp ce liderul suprem iranian, Ali Khamenei, a avertizat că orice tentativă americană de a răsturna actualul guvern este sortită eşecului.

Chiar la debutul negocierilor de la Geneva, mass-media iraniană a relatat că anumite segmente ale strâmtorii vor fi închise pentru câteva ore, invocând „motive de securitate”, în timp ce Garda Revoluţionară a desfăşurat exerciţii militare în zonă.

Iranul a ameninţat în repetate rânduri că va bloca strâmtoarea în cazul unui atac, un scenariu care ar putea afecta aproximativ o cincime din fluxurile globale de petrol şi ar provoca o creştere abruptă a preţurilor.

La discuţiile de la Geneva au participat, alături de ministrul iranian Araqchi, emisarii americani Steve Witkoff şi Jared Kushner, negocierile fiind mediate de Oman, precizează sursa.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0965
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3037
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5932
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8503
Gram de aur (XAU)Gram de aur679.5488

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
oaer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb