MINISTRUL DE FINANŢE GERMAN:  "Zona euro pare să fi depăşit cea mai dificilă parte a crizei datoriilor"

F.A.
Internaţional / 28 decembrie 2012

"Zona euro pare să fi depăşit cea mai dificilă parte a crizei datoriilor"

Zona euro pare să fi depăşit cea mai dificilă parte a crizei datoriilor suverane, după trei ani de îngrijorare privind Grecia şi alte ţări membre ale uniunii monetare, a declarat ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schäuble, publicaţiei germane Bild, preluate de AFP.

"Cred că am trecut de ce era mai rău", a spus Schäuble pentru Bild, potrivit Mediafax.

Grecia şi alte state au recunoscut că pot ieşi din criză doar dacă adoptă reforme, iar guvernul elen, care a primit două pachete de împrumuturi externe, "ştie că nu poate împovăra excesiv celelalte state din zona euro", a afirmat el.

Schäuble este mai optimist decât cancelarul Germaniei, Angela Merkel, care a avertizat în decembrie că nu trebuie să se renunţe la starea de alertă. Merkel a spus că vede situaţia cu optimism precaut, distanţându-se astfel de preşedintele francez, Francois Hollande, care a declarat că perioada de criză a zonei euro a fost depăşită.

Pentru Germania, Schäuble anticipează în continuare o creştere economică "adecvată" în 2013.

"Situaţia este mai bună decât ne aşteptam, ca urmare a legăturilor comerciale cu SUA şi Asia", a precizat el.

Guvernul de la Berlin aşteaptă o creştere economică de 1% pentru anul următor, în timp ce banca centrală a înrăutăţit estimarea privind avansul PIB la 0,4% în decembrie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

veolia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0920
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3235
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4794
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8401
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.0806

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb