Ministrul iranian de externe a declarat că nu există o „soluţie militară” la conflictul cu SUA

Z.B.
Internaţional / 4 octombrie, 11:54

Sursă foto: Facebook / Foreign Ministry, Islamic Republic of Iran, Abbas Araghchi

Sursă foto: Facebook / Foreign Ministry, Islamic Republic of Iran, Abbas Araghchi

Ministrul iranian de externe Abbas Araqchi a declarat duminică faptul că nu există o „soluţie militară” la conflictul dintre Iran şi Statele Unite, într-un moment în care discuţiile dintre cele două ţări par să se afle în impas, transmite AFP, citat de Agerpres.

„Dacă inamicii noştri aleg din nou calea confruntării militare, răspunsul nostru va fi mai puternic decât înainte şi ne vom apăra cu o forţă şi mai mare”, a declarat Abbas Araghchi în faţa ambasadorilor străini acreditaţi la Teheran, potrivit sursei citate.

„Nu există o soluţie militară şi nici o soluţie bazată pe noi sancţiuni”, a adăugat în discursul său, difuzat de televiziunea de stat, conform sursei menţionate.

Ministrul iranian de externe a făcut această declaraţie într-un moment în care eforturile diplomatice de soluţionare a conflictului regional stagnează, precizează sursa citată.

Site-ul de ştiri Axios, citând trei oficiali americani, a relatat despre o reuniune desfăşurată vineri la Camp David la care au participat membri cheie ai cabinetului preşedintelui Donald Trump pentru a discuta despre paşii următori în privinţa Iranului şi a situaţiei din Yemen, transmite Agerpres.

„Doar negocierile bazate pe dreptate şi echitate vor face posibilă găsirea unei soluţii pentru a pune capăt acestui conflict şi agresiunii ilegale şi nedrepte împotriva Iranului”, a susţinut Abbas Araqchi, potrivit sursei citate.

Oficiali americani şi iranieni s-au întâlnit la New York la sfârşitul lunii septembrie, în marja reuniunii Adunării Generale a ONU, înainte ca Iranul să propună un plan de redeschidere a Strâmtorii Ormuz - punctul central al conflictului - în termen de şapte zile, în schimbul, în special, al ridicării sancţiunilor economice americane impuse ţării, relatează sursa menţionată.

Preşedintele Donald Trump a respins propunerea, dar a lăsat uşa deschisă pentru continuarea negocierilor indirecte, fără a exclude posibilitatea unor viitoare lovituri împotriva Iranului, informează agenţia de presă.

În acelaşi timp, Washingtonul şi-a intensificat războiul economic împotriva Teheranului, impunând noi sancţiuni sectorului său aviatic, adaugă sursa citată.

Pe teren, în ultimele săptămâni s-a observat o perioadă de acalmie, adaugă sursa menţionată. SUA nu au mai atacat Iranul începând cu 1 septembrie, deşi nave sunt vizate cu regularitate în Strâmtoarea Ormuz, mai adaugă sursa menţionată.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb