Ministrul suedez de finanţe sfătuieşte Grecia să renunţe la euro

Internaţional / 14 octombrie 2012

Ministrul suedez de finanţe sfătuieşte Grecia să renunţe la euro

Ministrul suedez de finanţe Anders Borg a estimat vineri la postul public de radio SR ca ar fi mai bine pentru Grecia să renunţe la euro pentru a-şi redresa economia.

"În cazul în care ea ar trebui să părăsească zona euro, probabil că îşi va recâştiga competitivitatea şi apoi Grecia ar putea să se pună din nou pe picioare", a declarat Borg, întrebat pe marginea reuniunii Fondului Monetar Internaţional la Tokio.

"Este o cale penibilă şi complicată, dar este dificil să se întrevadă alta ce ar putea funcţiona", a adăugat el.

Suedia, care refuză să adere la zona euro, şi-a exprimat în mod public scepticismul faţă de solidaritatea financiară între statele europene, spunând că se opune unui proiect de uniune bancară europeană, aminteşte AFP, potrivit Agerpres. Stockholmul consideră că prin acest proiect statele ce aplică o supraveghere strictă a sectorului lor bancar riscă să-şi asume costurile de salvare ale altor ţări aflate în dificultate.

Grecia, cu sprijinul majorităţii opiniei sale publice, încearcă să păstreze euro în ciuda lipsei de competitivitate ce ar urma să o facă să cunoască în 2013 al şaselea an consecutiv de declin în Produsul Intern Brut, potrivit previziunilor Atenei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Teoria dobâzii
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.1998
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4376
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6670
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0172
Gram de aur (XAU)Gram de aur653.2534

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb