MINISTRUL UNGAR DE EXTERNE:  "Ungaria susţine aderarea imediată a Bulgariei la Spaţiul Schengen"

S.A.
Internaţional / 21 ianuarie 2016

Ungaria susţine aderarea imediată a Bulgariei la Schengen, a declarat, la Sofia, ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, salutând măsurile măsurile de securitate aplicate "în vremuri dificile" de Guvernul bulgar, potrivit MTI.

"Bulgaria a finalizat construcţia unui gard pe un segment de frontieră destul de mare şi va continua lucrările", a afirmat Szijjarto.

"Aceste măsuri arată că Bulgaria este pregătită pentru aderarea la Schengen, pentru că a demonstrat în vremuri dificile că îşi poate proteja frontierele", a adăugat Szijjarto, aflat în vizită la Sofia.

"Uniunea Europeană, care ia astfel de hotărâri, trebuie să ia în considerare acest lucru. Ungaria propune ca Bulgaria să devină membră a Spaţiului Schengen cu efect imediat", a subliniat şeful diplomaţiei de la Budapesta.

Liderii europeni spun de câteva săptămâni că imigraţia este cea mai mare provocare din istoria Uniunii Europene, a notat Szijjarto, cerând securizarea frontierelor externe ale UE. "Tind să cred că politicile UE sunt o încercare penibilă de muşamalizare; s-a discutat mult, dar nu s-a făcut nimic concret", a precizat ministrul.

"Afluxul imigranţilor probabil doar va creşte. Acest lucru este evident, pentru că nu au fost găsite soluţii în zonele de criză. În prezent, suntem lipsiţi de protecţie în sud, deoarece Grecia refuză respectarea obligaţiilor asumate în cadrul Acordului Schengen. În acest context, Bulgaria şi Macedonia joacă roluri importante în stoparea afluxului de refugiaţi", a mai declarat Szijjarto.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3368
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7558
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3228
Gram de aur (XAU)Gram de aur637.7784

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb