ŞEFUL SERVICIULUI OMORURI:''Ne-am sesizat din oficiu în legătură cu incidentul de la Unitatea mobilă de la Victor Babeş''
G.U.Miscellanea / 13 aprilie 2021
G.U.Miscellanea / 13 aprilie 2021
G.U.Miscellanea / 13 aprilie 2021
Joe Biden a decis ca trupele americane să rămână în Afganistan dincolo de data de 1 mai prevăzută într-un acord cu talibanii dar acestea vor pleca "fără condiţii" până la 11 septembrie, ziua în care se împlinesc 20 de ani de la atentatele din 2001 din SUA, a anunţat astăzi un responsabil american citat de AFP şi DPA.
G.U.Miscellanea / 13 aprilie 2021
I.Ghe.Miscellanea / 13 aprilie 2021
Radu SârbuZiarul BURSA #Miscellanea / 13 aprilie 2021
Istoria acoperă doar ceva mai mult de 5000 de ani din evoluţia omenirii. Lentă la început, aceasta a accelerat până la o viteză ameţitoare, iar schimbările majore nu se mai petrec într-o viaţă de om, ci în câteva, tot mai puţine, decenii. Standardul de viaţă al oamenilor creşte cu aceeaşi repeziciune. Firesc, câtă vreme nu intervin apostolii scurtăturilor, cum au fost Marx, Engels şi Lenin sau cum pare a fi astăzi Klaus Schwab, fondatorul şi directorul executiv al ONG-ului World Economic Forum (WEF).
G.U.Miscellanea / 13 aprilie 2021
Actualizare - VIRGIL POPESCU: ''Activiştii Greenpeace cer eliminarea cărbunelui din mixul energetic, fără să propună soluţii concrete''
G.U.Miscellanea / 13 aprilie 2021
G.U.Miscellanea / 13 aprilie 2021
ANA FELEAMiscellanea / 13 aprilie 2021
J.P.Miscellanea / 13 aprilie 2021
ANA FELEAMiscellanea / 13 aprilie 2021
J.P.Miscellanea / 13 aprilie 2021
Peste 4.700 de amenzi au fost aplicate în ultimele 24 de ore, la nivelul întregii ţări, pentru nerespectarea măsurilor anti-COVID, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române, conform Agerpres.
ANA FELEAMiscellanea / 13 aprilie 2021
S.B.Miscellanea / 13 aprilie 2021
Până astăzi, 13 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.012.373 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID - 19).
J.P.Miscellanea / 13 aprilie 2021
Bilanţul total al cazurilor de COVID-19, la nivel mondial, a depăşit 137 milioane.
S.B.Miscellanea / 13 aprilie 2021
O.D.Ziarul BURSA #Miscellanea / 13 aprilie 2021
S.B.Miscellanea / 12 aprilie 2021
Actualizare 02:00 - Poliţia face cercetări la faţa locului
S.B.Miscellanea / 12 aprilie 2021
S.B.Miscellanea / 12 aprilie 2021
S.B.Miscellanea / 12 aprilie 2021
Până astăzi, 12 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.008.490 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID - 19).
J.P.Miscellanea / 12 aprilie 2021
Bilanţul total al cazurilor de COVID-19, la nivel mondial, a depăşit 136 milioane.
J.P.Miscellanea / 12 aprilie 2021
Un număr de 57.600 de doze de vaccin AstraZeneca vor ajunge marţi la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino".
J.P.Miscellanea / 12 aprilie 2021
Liderul grupului USR PLUS din Camera Deputaţilor, Ionuţ Moşteanu, propune trecerea tuturor spitalelor în subordinea Ministerului Sănătăţii şi susţine începerea acestui demers cu spitalele MApN, SRI, SIE, MAI.
J.P.Miscellanea / 12 aprilie 2021
J.P.Miscellanea / 12 aprilie 2021
Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), dr. Valeriu Gheorghiţă, crede că din toamnă ar putea începe vaccinarea anti-COVID pentru copiii cu vârste între 12 şi 15 ani.
J.P.Miscellanea / 12 aprilie 2021
O.D.Ziarul BURSA #Miscellanea / 12 aprilie 2021
Emilia OlescuZiarul BURSA #Miscellanea / 12 aprilie 2021
Emilia Olescu
Călin Rechea
A.V.
A consemnat Emilia Olescu
A.I.
George Marinescu
![]() | 5.0736 |
![]() | 4.3612 |
![]() | 5.4336 |
![]() | 5.8607 |
![]() | 470.1608 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 15 iulie
Piaţa de Capital /A.V. - 15 iulie
Piaţa de Capital /A.I. - 14 iulie
Piaţa de Capital /A.I. - 11 iulie
Piaţa de Capital /A.V. - 11 iulie
GEORGE MARINESCU (TRANSLATED BY COSMIN GHIDOVEANU)
ADELINA TOADER (TRANSLATED BY COSMIN GHIDOVEANU)
Gheorghe Iorgoveanu (TRANSLATED BY COSMIN GHIDOVEANU)
JULIA PANDI (TRANSLATED BY COSMIN GHIDOVEANU)