Ungaria va introduce, începând cu 1 ianuarie 2027, un impozit pe marile averi, în condiţii mai stricte decât cele anunţate iniţial de guvern, a declarat sâmbătă premierul Peter Magyar la Szolnok, transmite MTI.
Magyar a precizat că, pentru averile care depăşesc pragul de 500 de miliarde de forinţi, echivalentul a aproximativ 1,37 miliarde de euro, cota de impozitare ar putea depăşi 1%. Detaliile urmează să fie prezentate de ministrul Finanţelor, Andras Karman, conform sursei.
Premierul a afirmat că impozitul pe avere a fost una dintre cele mai populare promisiuni ale partidului Tisza, fiind susţinută inclusiv de alegători ai formaţiunii Fidesz, potrivit publicaţiei.
În cadrul aceluiaşi discurs, Magyar le-a cerut parlamentarilor partidului său să voteze în unanimitate pentru ridicarea imunităţii sale parlamentare. Solicitarea a fost formulată marţi de procurorul general al Ungariei, în cadrul unei anchete privind un presupus furt, conform sursei.
Dosarul vizează un incident din 2024, când Magyar este acuzat că a luat telefonul unui bărbat care îl filma într-un club de noapte şi l-a aruncat în Dunăre. Parlamentul European a refuzat anul trecut să-i ridice imunitatea de eurodeputat, potrivit publicaţiei.
Premierul ungar a declarat că nu are „absolut nimic de ascuns” şi că ar proceda din nou la fel pentru a-şi apăra prietenii sau tinerii, femei şi bărbaţi, de hărţuirea unui „provocator plătit”, conform sursei.
„Aş face-o din nou acum şi, dacă trebuie, voi plăti preţul”, a adăugat Magyar, informează publicaţia citată.





























































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.09.2026, 12:02)
Tecnica comunista pura,
dar asta e,cand vinzi tot ce e valoros strainilor;
banci,resurse de tot felul,energia,apa, si cumperi
la suprapret tot felul de ciurucuri straine la suprapret,
+ bagi bani+arme in sacul fara fund banderist,
e copie fidela a lui Bolojan,iar Bruxelles-ul e in extaz
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.09.2026, 13:25)
Putler a rămas fără burtos.
Suferi!
Te zvârcolești.
Dar e și de la prostie! :