Oana Ţoiu: ”Oameni care nu au spus o şoaptă despre reţelele de corupţie aruncă acum cu minciuni în cei capabili”

S.B.
Politică / 11 noiembrie, 14:09

Oana Ţoiu: ”Oameni care nu au spus o şoaptă despre reţelele de corupţie aruncă acum cu minciuni în cei capabili”

Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, afirmă, despre „despre ce se întâmplă în aceste zile”, că atunci când apar „atacuri în rafală” asupra „unui om care se implică în reforma unei instituţii, a statului sau care doar reclamă o nedreptate”, „se consumă atâtea resurse, bani şi nervi” pentru a „intimida” şi „stopa brutal şi din faşă” orice demers reformator, potrivit news.ro.

”Hărţuiesc mediatic pentru ca vechile reţele să-şi conserve monopolul resurselor publice la care s-au mufat, cu rândul, nederanjaţi. Oameni care nu au spus o şoaptă despre reţelele de corupţie, care au închis ochii la ingerinţele Rusiei prin campanie de dezinformare, aruncă acum cu zoaie şi minciuni exact în cei capabili”, adaugă Ţoiu.

„Putem vorbi onest despre ce se întâmplă în aceste zile? Când vedeţi atacuri în rafală asupra unui om care se implică în reforma unei instituţii, a statului sau care doar reclamă o nedreptate întrebaţi-vă de ce se consumă atâtea resurse, bani şi nervi? Intimidează ca să fie stopat brutal şi din faşă orice demers reformator. Atacă pentru a speria oamenii oneşti şi liberi, dar şi pentru a-i timora pe alţii care le seamănă şi au un gând de implicare publică în guvernarea naţională sau locală. Hărţuiesc mediatic pentru ca vechile reţele să-şi conserve monopolul resurselor publice la care s-au mufat, cu rândul, nederanjaţi”, afirmă Oana Ţoiu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

În opinia ministrului de Externe, oameni care „nu au spus o şoaptă despre reţelele de corupţie” ş care „au închis ochii la ingerinţele Rusiei prin campanie de dezinformare, „aruncă acum cu zoaie şi minciuni exact în cei capabili care au dovedit că pot să-şi construiască cariere independente de reţelele lor”.

„Pentru că reţelele funcţionează cu oameni slabi, dependenţi şi santajabili, nu cu cei care au credibilitate, independenţă şi pot oricând să spună NU unei şpăgi sau unei presiuni de altă natură”, completează Oana Ţoiu.

Ministrul de Externe mai spune că astăzi, la 30 de ani de la dispariţia lui Corneliu Coposu, există o generaţie care „a înţeles că pentru libertate trebuie să lupţi zilnic”, iar sacrificiul este „infinit mai mic decât cel îndurat de generaţia sa”.

„Dar este nevoie ca oamenii cu mintea limpede să nu lase aceste campanii de denigrare să aibă efecte, denunţându-le exact ca ceea ce sunt, un atac la ambiţia de schimbare”, încheie Oana Ţoiu.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0845
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3934
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4772
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7726
Gram de aur (XAU)Gram de aur584.9749

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb