Obama îşi cere scuze pentru interceptarea telefonului lui Merkel

F.A.
Internaţional / 27 octombrie 2013

Preşedintele Statelor Unite ale Americii (SUA), Barack Obama, ar fi recunoscut că serviciile secrete americane au interceptat comunicaţiile cancelarului german Angela Merkel, transmit sursele de presă.

Domnia sa şi-a cerut scuze pentru interceptare, explicând că nu a ştiut despre această situaţie care ar fi început în anul 2002, cu trei ani înainte ca Merkel să devină cancelar, afirmă surse citate de publicaţia Der Spiegel.

Publicaţia a anunţat că Agenţia americană pentru Securitatea Naţională (NSA) ar fi interceptat telefonul mobil al Angelei Merkel din 2002, operaţiunea fiind încă în desfăşurare cu câteva săptămâni înainte de vizita pe care Obama a efectuat-o la Berlin în luna iunie.

Conform surselor de presă, o notă internă din anul 2010 a Serviciului special pentru interceptări ("Special Collection Service" - SCS), o divizie a NSA, arată că agenţi americani ar monitoriza comunicaţiile din aproximativ 80 de locaţii situate în numeroase ţări, inclusiv în oraşe precum Paris, Madrid, Roma, Praga, Geneva şi Frankfurt. Nu se ştie, însă, dacă agenţii americani interceptează conţinutul conversaţiilor telefonice sau doar datele de conectare.

Preşedintele american i-ar fi prezentat scuze Angelei Merkel în timpul conversaţiei de miercuri, argumentând că nu ştia de activităţile de interceptare, conform unor surse guvernamentale.

Guvernul lui Barack Obama nu a spus clar dacă a spionat-o sau nu în trecut pe Angela Merkel, însă a subliniat că, în prezent, nu sunt interceptate comunicaţiile sale. Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei SUA, Jay Carney, a declarat că "Statele Unite nu monitorizează şi nu vor monitoriza comunicaţiile cancelarului german", o formulare care nu exclude astfel de activităţi în trecut.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb