Occidentul, între demenţa senilă şi leproşii cu cele mai multe degete

Călin Rechea
Ziarul BURSA #Internaţional / 8 iulie

Călin Rechea

David Goldman, redactor-şef adjunct al publicaţiei online Asia Times şi fost bancher de investiţii, este măcinat de ceva vreme de spectrul dominaţiei chineze asupra lumii.

Cetăţeanul american Goldman, care se "învârte" în cercuri influente nu doar la Washington, este deosebit de supărat de faptul că America rămâne tot mai mult în urma Chinei. În opinia sa, această tendinţă nu poate fi oprită de numărul tot mai mare al sancţiunilor aplicate, chiar dacă este vorba despre sectoarele cheie din domeniul tehnologiilor înalte.

Rezultatele primului tur al alegerilor parlamentare din Franţa şi "performanţa" deosebită a "preşedintelui" Biden în dezbaterea electorală de la CNN l-au împins pe David Goldman pe culmile disperării.

Sub pseudonimul Spengler, Goldman scrie despre "ordinea internaţională bazată pe prostie", în condiţiile în care "pentru prima dată de când statele europene moderne au fost definite prin Tratatul de la Westfalia, fiecare guvern din fiecare mare ţară occidentală cade sau ar cădea dacă ar trebui să organizeze alegeri".

Fostul bancher de investiţii se întreabă ce "blestem colectiv s-a abătut asupra liderilor occidentali, astfel încât toţi alegătorii lor au ajuns să îi dispreţuiască aşa de mult".

Răspunsul este evident pentru orice pământean care încă mai are cel puţin doi neuroni conectaţi. "Ruina colectivă a guvernelor din Vest are o explicaţie simplă", scrie Goldman, iar aceasta este "aplicarea unei agende pe care alegătorii o resping, deoarece a condus la degradarea calităţii vieţii".

Astfel s-a ajuns în situaţia în care "daunele suferite de clasa politică mondială sunt uluitoare". O scurtă trecere în revistă arată situaţia din Franţa, unde partidul lui Macron a obţinut în jur de 20% în primul tur al alegerilor parlamentare, din America, unde 72% dintre cetăţeni consideră că Biden nu are capacitatea de a conduce, sau din Germania, unde coaliţia de la guvernare a obţinut cumulat doar 30% dintre voturile exprimate la alegerile europarlamentare.

După ce mai aminteşte că premierul japonez Kishida are o rată de aprobare de 13% în rândul electoratului şi este susţinut doar de 10% dintre cei care au votat cu partidul său, David Goldman afirmă că "premierul canadian Trudeau pare să fie leprosul cu cele mai multe degete, pe fondul unei rate de aprobare de 28%".

În opinia sa, agenda respinsă acum de alegătorii din Occident include "acordul global de a izola şi slăbi Rusia prin extinderea NATO până la graniţa dintre Ucraina şi Rusia", dar şi "acordul global de a acorda prioritate agendei climatice în faţa productivităţii industriale".

Al treilea punct al agendei ar trebui să prevină declinul demografic al naţiunilor industriale, prin "absorbirea unui număr mare de imigranţi din ţările sărace", în condiţiile în care "elita a imaginat un nou creuzet global de amestecuri culturale care ar fi diluat şi degradat culturile Occidentului".

Tocmai din acest motiv, David Goldman susţine că "imigraţia este de departe cea mai importantă dintre cele trei puncte", deoarece "implică reconfigurarea vieţii sociale şi economice în lumea industrială şi erodarea fundaţiei naţionale a statelor avansate".

Din păcate, nimeni nu îşi asumă eşecul acestei agende, iar autorităţile occidentale preferă adoptarea unor măsuri şi reglementări de sorginte totalitară, în numele combaterii dezinformării.

După primul tur al alegerilor din Franţa, Bloomberg a scris că "umilirea lui Macron reprezintă un semn rău prevestitor pentru Europa", în condiţiile în care rezultatul reflectă "o stare de dezgust a publicului care se manifestă în multe ţări din lume".

Agenţia de ştiri ilustrează afirmaţia cu declaraţia unui pensionar francez pentru BBC, unde se arată că "Franţa este într-un dezastru total. Imigraţia, costul vieţii. Nimic nu funcţionează". Intenţia sa de vot pentru partidul condus de Marine Le Pen a fost explicată prin faptul că "nu poate fi mai rău decât ceea ce avem acum". Nemulţumirea tinerilor este cel puţin la fel de mare.

Bloomberg mai scrie că numărul mare de voturi pentru Partidul Adunarea Naţională (Rassemblement National, RN) este determinat şi de "ostilitatea faţă de centralismul UE", în condiţiile în care "fermierii şi sindicaliştii francezi sunt în fierbere din cauza costurilor vieţii şi energiei".

Astfel de condiţii nu sunt specifice doar Franţei, ci se regăsesc la nivelul unui număr mare de ţări europene, iar tensiunile se vor accentua exponenţial odată cu renunţarea la subvenţiile guvernamentale pentru energie.

Pensionarul francez va avea o mare surpriză când va observa că se poate şi mai rău. Iar cauza principală nu va fi coabitarea dintre Emmanuel Macron şi un guvern format de Rassemblement National, ci politicile adoptate de celelalte partide care au fost la guvernare în ultimele decenii. În plus, politicile economice promovate de RN sunt tot de orientare etatistă şi socialistă, cel puţin după cum arată programul partidului.

"În ultimele decenii, am văzut că, indiferent de majoritatea aflată la putere, aceasta pune în aplicare aproximativ aceleaşi politici, ducând la deteriorarea condiţiilor de muncă şi a locurilor de muncă stabile, la desfiinţarea serviciilor publice, la creşterea sărăciei, la reducerea bazei industriale a ţării, la vulnerabilitate strategică şi la creşterea populismului", a subliniat economistul francez Frederic Farah.

Dezastrul actual din Franţa, dar şi din Europa, este rezultatul efectelor neliniare cumulative ale unor politici economice şi sociale marcate de o gravă miopie, nepăsare şi incompetenţă a politicienilor, aceleaşi personaje ridicole care acum avertizează asupra pericolelor reprezentate de populism şi extremismul de dreapta.

Opinia Cititorului ( 18 )

  1. Uff ce talmes balmes:-)...Deci un American, redactor-sef adjunct al unei publicatii orientate spre piata Asiatica, Asia Times, si care este "macinat de spectrul dominatiei chineze asupra lumii", este foarte preocupat de situaţia din Franţa si partidul lui Macron, de Biden, de Germania, Japonia si Canada:-)

    Ruina colectivă a guvernelor din Vest are o explicaţie simplă", scrie Goldman, iar aceasta este "aplicarea unei agende pe care alegătorii o resping, deoarece a condus la degradarea calităţii vieţii"...Degradare pe care o vedem cu ochii nostri in aceste zile urmarind Campionatul European de Fotbal, Turneul de tenis de la Wimbledon si peste o luna Jocurile Olimpice de la Paris, in timp ce in "raiul" din mujicia, mujicul sta in transee de doi ani de zile, multumit ca sanctiunile aplicate de Vestul colectiv "il intareste" si ca Putler presedinte pe viata il face "milionar in ruble":-)...Cat despre "avansul tehnologic" al Chinei pe care Statele Unite nu-l pot ajunge din urma, este suficient sa urmarim topul companiilor dupa capitalizare bursiera, ca tot suntem pe un ziar de profil"...In "magnificent seven" misca vreo firma chineza sau mujica:-)?... 

    1. Mujicii nu stau în tranșee, ei trebuie să producă. Se estimează că mai bine de 700 000 mujici au produs deja sinucideri și răniri grave. Înfrângerea lui Le Pen nu face decât să pună sare pe rane acolo unde ea s-a format. :

      Mobilizarea electoratului francez a lăsat mulți putleriști cu un gust amar.: 

      Goldman nu stie ca in China e si mai rau in prezent?

      Sau in ruZZia? 

      chiar cele 2 tari ce ne-au adus nenorocirile din ultimii 4 ani? Chinezii au scapat un virus numit covid din laboratorul din Wuhan, iar rusii au atacat Ucraina, si ameninta toata Europa. S-ar putea ca tot rusii sa-si fi bagat coada si in atacul hamas.

      Trump a spus ca, China must pay for covid. De ce? Au tinut secret, cand trebuiau sa inchida imediat granitele.Si dc nu era covid, poate putler nu ataca Ucraina. Se stie ca putin cand isi pierde popularitatea pune placa cu patriotismul si ataca pe cineva. asa a facut mereu, inclusiv in 2014, dupa demonstratii antiputin, 2012-2013. Asa s-a intamplat si dupa covid, cand lumea a vazut bai, nu avem spitale.  

      Asia Times se remarca prin echilibru si neutralitate intr-o lume in care mass-media si-a pierdut orice urma de obiectivitate! Articolul la care face referire CR a aparut acum mai mult de o saptamana si, in esenta, este absolut corect. Chiar daca numele ar indica o tendinta de acoperire zonala, Asia Times are printre cele mai interesante si informative articole privind chestiuni globale! Si fara sa-ti sugereze cum ar trebui sa gandesti!

    Capitalismul actual este în stare de putrefacție socială și trăiește ultimele decenii,robotizarea generalizată și măsurile de protecție a mediului vor da lovitura de grație acestui sistem capitalist,care pe termen mediu va exploda social, vor fi mișcări sociale nemaivăzute in epoca moderna

    1. Drum bun la Moscova! Desăvârșește-te!

      Capitalismul e bazat pe competitie intre oameni. Si oamenii sunt competitivi, de-aia sportul are atata succes. De-aia toate tarile unde a fost comunism s-au fasait. Au omorat competitia si nimeni nu si-a mai dat interesul.

      Cei ce nu sunt prea buni in aceasta competitie numita capitalism mereu au incercat sa schimbe regulile jocului. Sa traga spuza pe turta lor.  

      Pentru ca nimeni , da nimeni nu crede in bullshitul cu sa fim toti egali, sa se imparta totul "just" . Nu , minciuni. Toti vor sa castige jocul.

      Tinand cont de astea, o diferenta prea mare intre bogati si saraci, o concentrare prea mare a averii in mana a 1%, 10%, cato rfi e periculoasa, pt ca restul vor schimba regulile jocului la un moment dat. E nevoie de taxe maaaari la verile mari. Si investii de care sa beneficieze toti, nu taxe ca sa dam la nomenclaturisti, si pilele, si toate neamurile lor. Altfel, ne trezim iar in comunism sau fascism , tot un d..q. 

      În primul rând ce are comentariul meu cu Moscova sau chinezii și la ei este capitalism, capitalismul actual nu mai are nimic cu competiția corectă,este vorba de legea junglei,cei puternici domină pe cei slabi,nici patru la sută din populație deține toate resursele și restul fraierilor lucrează pentru ei majoritatea la salarii de nimic ai auzit de wage slavery,?peste 60 la sută din americani, trăiesc de la un salariu la alta plus in majoritatea țărilor dacă pierzi locul de muncă sau nu poți muncii din vari motive inclusiv discriminări,atunci poți ajunge pe strada și poți muri chiar de foame,nu exista ajutoare sociale care acoperă costurile vieții, în această categorie intră și Romania,deci lasă mă cu elogiul sistemului capitalist,marea majoritate a tinerilor peste tot in lume sunt anticapitaliști,oare de ce?

      "majoritate a tinerilor peste tot in lume sunt anticapitaliști,oare de ce?":-)...pentru ca nu le place munca si scoala..."capitalism" nu inseamna sa-ti dea cineva un loc de munca...inseamna libera initiativa, libertatea de a-ti face propria afacere, antreprenoriat...acum, pentru asa ceva trebuie sau sa ai carte sau sa ai vreun talent, indemanare, altfel ajungi printre cei "60 la suta care trăiesc de la un salariu la altul"...unde scrie ca eu stat/companie trebuie sa-ti asigur tie, loaza, loc de munca? Pentru ce?

      În max 20 de ani jumătate dintre prostime va fi șomer, datorită robotizării,asta a zis elon musk care va deveni unul dintre cei mai mari producători de roboți,acum tu propui ca să fim afaceriști, toți să fim afaceriști,nu i rău dar din păcate nu prea o să mai avem clienți pe care sa fraierim sa obținem profiit fiindcă ce este esența capitalismului cum a zis un mare economist american, capitalism înseamnă pescuitul fraierilor,plus e bine ca tinerii sunt anticapitaliști,peste vreo 20 de ani ei vor trebui să facă revoluție socială ca să schimbe sistemul intr unul mai corect și mai uman

      În țările nordice sau Germania este stipulat prin lege că statul este obligat să asigure un loc de muncă minimal pentru cetățenii care doresc să muncească, ăstea sunt țările civilizate, în țările cu un capitalism tip junglă cum este și Romania,intr adevăr cea mai bună meserie este cea de afacerist șmecher,ieri la alegerile din Franța au câștigat masiv partidele de stânga anticapitaliste,oare de ce? francezilor nu le place munca la patron?

      Munca la patron sau munca pt patronul stat PCR tot un drac. macar in capitalism ai alternative. cei "40%" au tot 2 maini 2 picioare etc, dar probabil mai multa vointa deci nu-i imposibil. daca vrei sa scapi de munca la patron, solutia nu-i comunismul ca acolo ajungi tot la paycheck to paycheck.

      capitalismul de care vorbesti tu era cel pana la anii 80 ,atunci functiona sistemul cat de cat ,oricum esenta capitalismului era tot timpul ca 70 la suta din populatie sa o duca cat de cat bine ,acea clasa de mijloc restul de 30 la suta putea sa moare de foame ,dar in capitalismul de azi clasa de mijloc a devenit saraca si e pe cale de disparitie ,si inca nici nu a aparut o robotizare masiva care va distruge definitiv sistemul,nimeni nu stie cum va fi sistemul odata cu robotizarea,nici macar acel venit universal nu este o solutie minune,efectiv trebuie un alt sistem in care veniturile produse de societate sa fie impartite in mod corect da este asemanator cu comunismul poate,dar totusi tu cum doresti sa fie adica 50 la suta din populatie traiesc din ajutoare de subzistenta in timp ce robotii lucreaza pentru cei 4 la suta din populatie care detin toate resursele si se lafaie in lux,ti se pare corect acest sistem?vin vremuri foarte tulburi pe planeta noastra,bine mersi daca scapam de un razboi global,capitalistii nu o sa imparte resursele si banii cu prostimea ,e foarte putin probabil ,vor prefera un razboi global nimicitor si apoi o resetare

      Orice sistem, care nu e bazat pe competitie intre oameni, nu e fair, si nu va avea succes. Nu e cinstit, sa vina unul mai prost sau mai lenes sa-ti ia fata. Corect ce cel mai bun sa castige.

      A ca se pun niste limite la cat poti acumula, ok, de la un nivel in sus ar trebui puse niste frane, si asa , cei mai bogati vad ca-si doneaza averile, deci ce rost are sa fie lasati sa acumuleze miliarde.

      Pe masura ce creste populatia planetei, va fi tot mai greu pt ca planeta e una, resursele sunt finite, si se impart la tot mai multi. Realist , asta se intampla. 

    Asa cum v-am tot zis si cum deja am prevazut Macron este un geniu al politicilor europene si mondiale .Franta lui Macron devine astfel centrul Europei .Rezultatul exceptional ce a trimis RN pe locul trei in alegerile din Franta ,totul realizat urmare a declansarii alegerilor anticipate de catre Macron ,va avea o „ reverberatie”politica pina departe in SUA acolo unde Franta (Macron)este extrem de respectata . Pagubosii(pricinosii) nestiutori in ale politicilor care au prevazut aiurea dezastrul in Franta pling cu lacrimi de crocodil .Macron si-a dovedit inca o data excelenta si viziunea politica .Le Pen si rusofilii de serviciu au fost batuti crunt .Macron a triumfat din nou .

    1. Macron e pa. Nici cei de stanga nu-l mai vor, nici cei de extrema dreapta.

      sa se alieze

      Ar fi ca si cum s-ar alia pisica si soarecele contra cainelui!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5425
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2961
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9374
Gram de aur (XAU)Gram de aur387.6905

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb