Oficial iranian: "Nu a fost înregistrat niciun progres în legătură cu programul nuclear"

F.A.
Internaţional / 22 noiembrie 2013

Şeful negociatorilor iranieni în dosarul nuclear, Abbas Araghchi, a declarat ieri că nu a fost înregistrat "niciun progres" în a doua zi a negocierilor de la Geneva pe tema programului nuclear al Iranului, informează AFP.

"Nu a fost înregistrat niciun progres" în eliminarea dezacordurilor dintre Iran şi Grupul 5+1 (Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania), a declarat Abbas Araghchi, citat de agenţia Mehr.

Anterior, Araghchi a afirmat că Iranul nu va accepta vreun acord cu marile puteri în dosarul nuclear dacă acesta nu conţine dreptul la îmbogăţirea uraniului.

În opinia lui Araghchi, "principalul obstacol (pentru avansarea discuţiilor de la Geneva) este lipsa de încredere din cauza a ceea ce s-a întâmplat la ultima reuniune", când Grupul 5+1 a propus înăsprirea proiectului de acord în ultima zi a rundei de negocieri din perioada 7-9 noiembrie.

O primă rundă de negocieri s-a încheiat pe 9 noiembrie la Geneva fără semnarea unui acord.

Iranul este acuzat de Israel şi occidentali că vrea să se doteze cu bomba atomică sub acoperirea unui program nuclear civil, o ipoteză dezminţită de Republica Islamică.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb