Oficial venezuelan: "Fidel Castro este "foarte bine""

F. A.
Internaţional / 22 octombrie 2012

Fostul vicepreşedinte venezuelan, Elias Jaua, a dat asigurări, ieri, la Havana, că s-a întâlnit cu Fidel Castro, care, potrivit lui, "este foarte bine", dezminţind astfel zvonurile care circulă de mai multe luni cu privire la starea de sănătate a liderului cubanez, transmite AFP, conform surselor de presă.

Fidel Castro, în vârstă de 86 de ani, "este foarte bine, foarte lucid", a declarat Jaua jurnaliştilor prezenţi la un hotel din capitala cubaneză.

Elias Jaua a precizat că a discutat timp de cinci ore cu Fidel Castro, în principal pe teme agricole.

Jaua a prezentat o fotografie în care apare împreună cu Fidel Castro şi cu alte persoane.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb