ONU cere „dreptate”, după dublul atac asupra unui spital din Gaza

I.S.
Internaţional / 26 august, 16:53

ONU cere „dreptate”, după dublul atac asupra unui spital din Gaza

Pe fondul criticilor internaţionale, Israelul a transmis că „regretă profund” atacul asupra unui spital din sudul Gazei şi că a deschis o anchetă, relatează BBC şi The Guardian. Oficialii ONU au subliniat că aşteaptă „rezultate clare”, insistând că „trebuie să se facă dreptate” după ce cel puţin 20 de persoane, printre care cinci jurnalişti, au fost ucise luni în atacul israelian asupra spitalului Nasser din Khan Younès.

Premierul Benjamin Netanyahu a anunţat deschiderea unei anchete şi a catalogat tragedia drept „un accident”. Totuşi, Biroul ONU pentru Drepturile Omului a atras atenţia că Israelul a mai promis investigaţii similare în trecut, fără ca acestea să aducă măsuri concrete de responsabilizare.

Potrivit martorilor, atacul a avut loc în două etape: o lovitură cu dronă urmată, la circa 10 minute, de un bombardament aerian - o tactică cunoscută sub numele de „double tap”, folosită pentru a maximiza numărul victimelor. Printre cei ucişi se află cinci jurnalişti care lucrau pentru instituţii internaţionale de presă, precum Reuters, Associated Press, Al Jazeera şi Middle East Eye.

Comunitatea internaţională a reacţionat dur: preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a catalogat atacurile drept „intolerabile”, iar şeful diplomaţiei britanice, David Lammy, s-a declarat „îngrozit”. Grupuri pentru libertatea presei au condamnat la rândul lor incidentul. Donald Trump a spus că este „nemulţumit” de ceea ce s-a întâmplat, adăugând că „trebuie pus capăt acestui coşmar”.

Doctorul Ahmad al-Farra, prezent la spital în momentul atacului, a adus un omagiu victimelor, între care fotograful Moaz Abu Taha, despre care a spus că era „unul dintre cei mai decenţi oameni” şi medicul Mohammed, considerat „unul dintre cei mai străluciţi profesionişti”.

Potrivit unei analize The Guardian, incidentul ar putea constitui o crimă de război, întrucât a vizat în mod repetat o clădire civilă - un spital în funcţiune - şi a ucis pacienţi, echipe de salvare şi jurnalişti, categorii protejate de dreptul internaţional. Cotidianul britanic notează că, în trecut, armata israeliană a folosit tactici similare, iar fiecare element al acestui atac ar putea atrage acuzaţii grave de încălcări ale dreptului internaţional.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Israel stat terorist. Pe zi ce trece Israelul sterge Palestina de pe fata pamantului. Dupa nu poti sa nu te intrebi ca la un moment dat soarta se va razbuna si ei vor fi stersi de pe fata pamantului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0632
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3104
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4178
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8585
Gram de aur (XAU)Gram de aur504.1740

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
world-nuclear-exhibition.com
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb