OpenAI lansează două modele lingvistice deschise

T.B.
Companii / 6 august, 07:05

OpenAI lansează două modele lingvistice deschise

Producătorul ChatGPT a lansat două modele de inteligenţă artificială deschise, primele după mai bine de cinci ani în care a lansat doar modele închise, conform news.ro.

Cel mai puternic dintre cele două, gpt-oss-120b, rulează pe un sistem cu o singură placă video Nvidia. gpt-oss-20b, de cealaltă parte, poate rula pe un laptop cu 16GB de memorie RAM.

Conform testelor sintetice prezentate de companie, ca performanţă, cele două se situează sub celelalte modele ale companiei, dar peste alte modele deschise de pe piaţă, relatează sursa.

Deschiderea noilor modele este discutabilă. Acestea nu sunt capabile să realizeze toate sarcinile pe care le pot face celalalte modele ale companiei. În fapt, când se lovesc de sarcinii pe care nu le pot rezolva, modelele deschise se pot conecta, prin cloud, la modelele mai avansate ale companiei.

În plus, OpenAI nu a făcut publice sursele datelor pe care au fost antrenate noile modele - aşa cum se practică în general cu modelele de AI cu adevărat deschise, relatează news.ro.

Mai există şi problema halucinaţiilor, de care noile modele deschise suferă mult mai mult decât celelalte soluţii OpenAI. Cele două au o rată de halucinaţii de 49% respectiv 53%, ceea ce înseamnă că nu se poate avea încredere în jumătate din răspunsurile acestora.

Noile modele OpenAI pot fi descărcate de pe Hugging Face.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

vladcazino.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3954
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4254
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8413
Gram de aur (XAU)Gram de aur475.5041

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb