Abonament gratuit
Videoconferinţa “Investiţii imobiliare şi achiziţii publice în pandemie”Videoconferinţa “Investiţii imobiliare şi achiziţii publice în pandemie”

OPOZIŢIA SE IMPUNE ÎN PLENUL PARLAMENTULUIPSD, în degringoladă

GEORGE MARINESCU
Ziarul BURSA #Politică /

PSD, în degringoladă

Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor: "Matematic,  

am pierdut majoritatea"

PSD a pierdut majoritatea parlamentară. Opoziţia s-a impus în plenul reunit al celor două Camere şi a reuşit să anuleze decizia Birourilor Permanente, care stabilea ca moţiunea de cenzură să fie dezbătută şi votată sămbătă, 5 octombrie. Cu 194 de voturi împotrivă şi 181 de voturi pentru, noua coaliţie din Parlament, PNL-USR-PMP-ALDE-Pro România-UDMR-minorităţile naţionale şi o parte dintre foştii parlamentari social-democraţi au respins ordinea de zi supusă la vot de Florin Iordache, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, şi de Titus Corlăţean, vicepreşedintele Senatului.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat, după votul din plenul reunit că matematic PSD a pierdut majoritatea. El a precizat că în şedinţa Birourilor Permanente Reunite de miercuri dimineaţă s-a stabilit ca următoarea şedinţă a Birourilor să fie luni.

În aceste condiţii, este posibil ca până săptămâna viitoare să nu mai fie prezentată moţiunea de cenzură. Marcel Ciolacu a anunţat că moţiunea va fi citită astăzi şi va fi votată peste o săptămână, joia viitoare. Dacă iniţial susţinea că moţiunea trebuie votată în maximum trei zile după citirea în plenul Parlamentului, după votul de ieri Ciolacu a reinterpretat regulile: "În cinci zile de la depunere maxim trebuie citită şi după minim trei zile trebuie votată. Toată lumea a fost de acord".

Liderul PNL, Ludovic Orban a confirmat ulterior noul program cu privire la moţiunea de cenzură. Aceasta ar urma să fie citită astăzi în plenul Parlamentului, iar dezbaterea şi votul să aibă loc joia viitoare, începând cu ora 10:00.

Victor Ponta, liderul Pro România a declarat: "Avem moţiunea citită mâine(n.r.- astăzi) şi discutată şi votată joia viitoare, pe 10 octombrie. (...) E bine să dezbatem moţiunea, e bine să o şi adoptăm, pentru că vineri, pe 11, se împlinesc 45 de zile de când Guvernul şi-a schimbat structura politică, prin plecarea ALDE, şi practic tot guvernul devine interimar. Faptul că doamna Dăncilă n-a venit la vot în aceste 45 de zile este ceva ce eu nu pot să înţeleg ca fost prim-minis-tru. Dar, dacă moţiunea trece joi, atunci, practic, criza se încheie şi trebuie să ne gândim cât mai repede să avem un guvern".

El crede că vor fi mai multe voturi în favoarea moţiunii, în afara celor 237 de parlamentari, amintind că trei social-democraţi au venit la Pro România.

"Eu cred că, după votul de azi(n.r.-ieri), întrebarea nu mai e dacă trece moţiunea - trece sigur. (...) Cred că putem să avem din nou un guvern de centru-stânga", a susţinut Ponta.

În privinţa constituirii unui nou guvern, liderul Pro România spune că preşedintele Iohannis trebuie să cheme partidele la consultări şi să găsească cât mai repede o formulă care să treacă prin Parlament.

Secretarul general al PSD, Mihai Fifor a declarat că PSD a pierdut votul din plen, deoarece mai mulţi parlamentari social-democraţi au absentat de la vot, dar a uitat să precizeze că numărul deputaţilor şi senatorilor opoziţiei care au lipsit la şedinţa de ieri a fost aproape de trei ori mai mare decât numărul absenţilor din rândurile partidului aflat la guvernare.

Astfel, 26 de social-democraţi au fost absenţi, iar 3 nu au votat, deşi erau prezenţi. Aceştia sunt liderul senatorilor PSD, Radu Preda, şi senatorii Paul Stănes-cu şi Viorel Arcaş. Un al patrulea, deputatul PSD Pop Andrei s-a abţinut de la vot.

Configuraţia votului şi a prezenţei la şedinţa de ieri a plenului reunit arată însă un lucru fără drept de tăgadă: PSD a pierdut majoritatea în Parlamentul Româ-niei.

Astfel, din cele 181 de voturi pentru dezbaterea de sâmbătă a moţiunii de cenzură, 172 au aparţinut PSD, iar restul de 9 voturi au venit de la minorităţi (2), neafiliaţi (6) şi Pro Europa (grupul partidului Pro România - 1 vot).

Aşadar, dacă adunăm cele 181 de voturi "pentru" cu cei 26 de parlamentari absenţi, rezultă că PSD se mai poate baza în acest moment pe 207 senatori şi deputaţi, cu 26 mai puţin decât majoritatea de 233.

De cealaltă parte, Opoziţia a reuşit să contabilizeze 194 de voturi contra dezbaterii moţiunii în ziua de sâmbătă. De asemenea, de la partidele de opoziţie au absentat 60 de parlamentari.

Cu alte cuvinte, dacă adunăm cele 194 de voturi "contra" cu cei 60 de parlamentari absenţi, obţinem 254 de senatori şi deputaţi, cu 21 peste majoritatea de 233.

Dezbaterile pe ordinea de zi şi pe regulamentul şedinţelor de plen au fost aprinse. Liderul Pro România, Victor Ponta a solicitat "în calitate de fost coleg al PSD" ca moţiunea să fie citită joi, iar votul să fie dat luni. Propunerea sa a stârni un schimb dur de replici între el şi Florin Iordache.

Victor Ponta le-a atras atenţia foştilor săi colegi social-democraţi că riscă să repete situaţia din primăvara lui 2012, când parlamentarii PD au stabilit ca moţiunea să fie dezbătută şi votată vineri, sperând că guvernul lor nu va pica, dar rezultatul a fost dezastruos pentru politicienii din jurul preşedintelui Traian Băsescu.

Conform declaraţiilor lui Victor Ponta, numărul potenţialelor voturi pentru moţiunea de cenzură a ajuns la 247 de parlamentari, odată cu trecerea deputaţilor social-democraţi Cornel Itu şi Horia Nasra în tabăra Pro România. Au mai demisionat din PSD, ieri, senatorii Vasilea Ilea şi Iustin Talpoş, care s-au alăturat, în opoziţie, colegilor lor Mihăiţă Găină şi Emanoil Savin.

Liderul minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor, Varujan Pambuccian, a anunţat, ieri că jumătate dintre cei 16 deputaţi ai grupului vor vota moţiunea de cenzură introdusă de opoziţia parlamentară.

Astfel, cu cei opt parlamentari de la minorităţi şi cu cei doi deputaţi plecaţi ieri din PSD, numărul voturilor potenţiale la moţiunea de cenzură împotriva guvernului Dăncilă ajunge la 247. Pentru a fi adoptată, moţiunea are nevoie de minimum 233 de voturi. Documentul a fost semnat de 237 de parlamentari de la toate partidele.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cam multa atentie se acorda mickey mouseului fost prim ministru in ultima perioada.

    Vai de noi... 

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie