Opoziţia ucraineană vrea organizarea de noi proteste, duminică, la Kiev

F.A.
Internaţional / 12 decembrie 2013

Unul dintre liderii opoziţiei ucrainene a lansat un apel pentru organizarea unor mitinguri de protest, duminică, la Kiev, împotriva preşedintelui Viktor Ianukovici.

"Invităm toată lumea la o manifestaţie, duminică la ora 12.00", a declarat Arseni Iaţeniuk, unul dintre liderii Batkivşina, partidul Iuliei Timoşenko, conform AFP.

"Obiectivul principal este împiedicarea preşedintelui Ianukovici să apropie Ucraina de uniunea vamală condusă de Rusia, în cursul vizitei pe care o va efectua la Moscova pe 17 decembrie", a precizat Iaţeniuk.

Sute de mii de persoane au participat la mitingurile organizate în ultimele două duminici la Kiev. Protestatarii proeuropeni cer demisia Administraţiei Viktor Ianukovici, care a refuzat semnarea acordului de asociere cu Uniunea Europeană.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb