Oprescu a discutat cu investitori greci posibilitatea încheierii unor parteneriate public-private

Elena Deacu
Companii / 21 ianuarie 2015

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu a discutat, miercuri, cu mai mulţi cu investitorii greci despre posibilitatea încheierii unor parteneriate public-private pentru proiecte de infrastructură în Bucureşti.

Discuţiile cu investitorii greci au avut în vedere realizarea de parcări, consolidarea clădirilor cu risc seismic, introducerea canalizării pe toate străzile Capitalei sau organizarea serviciului de distribuţie a energiei termice.

"Bucureştiul s-a dezvoltat foarte mult în ultimii 25 de ani. Consider că este un oraş care a ştiut să îşi prezinte ofertă locurilor de muncă, dar şi ofertă privind posibilităţile de investiţii. În acelaşi timp, Bucureştiul a înţeles importanţa utilizării capitalului străin şi acest lucru contribuie la dezvoltarea oraşului chiar şi în perioadă de criză", susţine Sorin Oprescu, citat într-un comunicat al Primăriei Capitalei.

La întâlnire a participat şi ambasadorul Greciei în România, Grigorios Vassiloconstandakis, care a arătat că de investiţii din parteneriate public-private beneficiază şi municipalitatea din Atena.

"Experienţă parteneriatului public-privat există şi în Grecia, iar municipalitatea din Atena beneficiază de acest tip de investiţii. Este însă o experienţă relativ nouă şi este foarte bine că putem învaţă unul de la celalat (...). Sunt sigur că această întâlnire se va dovedi una foarte productivă atât pentru Bucureşti, cât şi pentru societăţile şi întreprinderile greceşti care se află în România, mai ales în condiţiile în care investitorii pot benficia de parteneriatul public privat", a spus ambasadorul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2270
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4991
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7148
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0306
Gram de aur (XAU)Gram de aur656.8982

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
ccib.ro
explorebucharest.ro
gustulitaliei.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb