Paralela45 aduce Vietnamul mai aproape de turiştii români

George Marinescu
Companii / 4 septembrie, 07:00

Paralela45 aduce Vietnamul mai aproape de turiştii români

Vietnamul vrea să devină una dintre destinaţiile exotice importante pentru turiştii români, iar apropierea dintre cele două pieţe turistice începe să capete o dimensiune concretă: zbor charter direct între Bucureşti şi insula Phu Quoc, circuite care traversează ţara de la Hanoi până în Delta Mekongului, programe care combină Vietnamul cu alte destinaţii asiatice şi o formulă 7+7 lansată în premieră pe piaţa românească. Aceasta a fost oferta turistică prezentată aseară, la Bucureşti, de Le Vinh Thang, ambasadorul Vietnamului în România, şi reprezentanţii companiei Paralela45 care au vorbit atât despre potenţialul uneia dintre economiile turistice cu cea mai rapidă dezvoltare din lume, cât şi despre transformarea distanţei de aproape 9.000 de kilometri dintre cele două ţări dintr-un obstacol într-o oportunitate.

Evenimentul organizat ieri a deschis seria întâlnirilor prin care Paralela45 îşi promovează sezonul vacanţelor exotice din perioada noiembrie-martie, cu destinaţii din Asia, America Centrală şi Africa, cu sprijinul ambasadelor ţărilor care devin tot mai căutate de turiştii români. Vietnamul este prima dintre aceste destinaţii, iar alegerea vine într-un moment de expansiune puternică a turismului vietnamez şi de diversificare a ofertei disponibile pe piaţa românească.

Vacanţele în Vietnam din portofoliul Paralela45 încep pe 20 noiembrie şi includ atât sejururi, cât şi circuite. Pentru cei care vor în primul rând plajă şi relaxare, compania propune hoteluri în Phu Quoc, cu tarife care pornesc de la 1.618 euro de persoană la patru stele şi de la 1.816 euro de persoană la cinci stele, pentru un sejur de 7 zile. Pentru turiştii interesaţi să descopere ţara, circuitele combină tradiţiile, cultura, gastronomia şi marile oraşe cu peisajele tropicale şi pot fi extinse către destinaţii precum Cambodgia şi Thailanda.

Circuitele au fie o durată de şapte zile, fie de 10-14 nopţi, cu mini-sejur la plajă, şi pornesc de la 1.861 de euro de persoană. Paralela45 introduce şi formula 7+7, prezentată drept o premieră pe piaţa din România: şapte nopţi de circuit urmate de şapte nopţi de sejur, într-un singur pachet, cu preţuri de la 2.112 euro de persoană.

Ioana Burcea, director în cadrul Boardului Administrativ Paralela45, a explicat modul în care a fost construită oferta: „Am construit vacanţele în Vietnam pornind de la diferitele experienţe pe care le oferă ţara turiştilor, experienţe culturale, tradiţii, gastronomie, oraşe pline de energie, peisaje tropicale şi, pentru cei care îşi doresc şi relaxare, plajele din Phu Quoc. Turiştii pot opta pentru circuite, sejururi sau varianta 7+7, care combină partea de explorare cu câteva zile de relaxare. Iar pentru cei care vor să descopere mai mult din Asia, programele noastre extind călătoria către Cambodgia şi Thailanda”.

Momentul ales pentru dezvoltarea destinaţiei nu este întâmplător. Vietnamul traversează una dintre cele mai bune perioade din istoria turismului său. La finalul anului 2025, ţara ajunsese la 20 de milioane de vizitatori străini, un record absolut pentru turismul vietnamez, la 65 de ani de la începutul dezvoltării industriei turistice. Potrivit reprezentanţilor Paralela45 e vorba despre o rată de creştere de aproximativ 21%, care a dus la plasarea, de către UN Tourism, a sectorului turistic vietnamez printre cele cu cea mai rapidă creştere din lume.

Le Vinh Thang: „Vietnamul oferă produse turistice de înaltă calitate”

Pentru Le Vinh Thang, ambasadorul Republicii Socialiste Vietnam în România, dezvoltarea turismului are însă o semnificaţie care depăşeşte simpla vânzare a unor vacanţe. În discursul susţinut la evenimentul de ieri, diplomatul a prezentat turismul drept o punte între culturi, oameni şi economii şi a legat dezvoltarea actuală a călătoriilor de relaţia istorică dintre România şi Vietnam. Cele două ţări au o relaţie diplomatică veche de 76 de ani, România recunoscând oficial Vietnamul în 1950, iar peste 4.000 de vietnamezi au studiat de-a lungul timpului în România.

„Turismul nu înseamnă doar călătorii, ci reprezintă şi o punte de legătură între culturi, oameni şi economii”, a spus Le Vinh Thang. Fiecare turist român care ajunge în Vietnam descoperă, potrivit ambasadorului, nu numai frumuseţea peisajelor, gastronomia şi ospitalitatea locală, ci şi istoria, cultura şi oamenii ţării, contribuind astfel la consolidarea înţelegerii reciproce şi a relaţiilor dintre cele două popoare.

Vietnamul are şi materia primă necesară pentru o asemenea dezvoltare. Ambasadorul a vorbit despre cele 54 de grupuri etnice ale ţării, despre diversitatea peisajelor şi a culturilor regionale şi despre dezvoltarea unor produse turistice de calitate, de la explorarea naturii şi patrimoniului până la gastronomie şi turism de nişă. Un rol important îi revine insulei Phu Quoc, din sudul ţării, care dispune de infrastructură hotelieră modernă, servicii turistice tot mai diversificate şi care va găzdui activităţi importante în cadrul summitului APEC din 2027.

Le Vinh Thang, ambasadorul Vietnamului la Bucureşti, a precizat: „Astăzi, Vietnamul dezvoltă tot mai mult produse turistice de înaltă calitate, capabile să răspundă nevoilor diverse ale vizitatorilor internaţionali, de la turismul balnear, explorarea naturii şi a patrimoniului cultural până la experienţe gastronomice şi turism de wellness. Apreciem în mod deosebit rolul de pionier al companiei Paralela45 în promovarea Vietnamului şi apropierea acestuia de piaţa turistică românească. Cu toate acestea, pentru ca această rută să aibă succes şi să se dezvolte în mod durabil, este necesară o cooperare strânsă între autorităţi, companiile aeriene, operatorii de turism şi mass-media. Ambasada noastră este întotdeauna pregătită să însoţească şi să sprijine partenerii în promovarea imaginii ţării şi în dezvoltarea cooperării turistice dintre cele două ţări.”

Distanţa rămâne una dintre principalele bariere dintre cele două pieţe turistice, iar tocmai aici intervine noul charter. Le Vinh Thang a explicat la eveniment că lansarea cursei Bucureşti-Phu Quoc reprezintă un pas important pentru apropierea Vietnamului de turistul român. Ambasadorul a remarcat inclusiv campania de promovare a destinaţiei desfăşurată de Paralela45 la Aeroportul Henri Coandă.

Gastronomia vietnameză, una dintre vedetele circuitelor oferite de Paralela45

Imaginea Vietnamului pe care Paralela45 încearcă să o aducă în faţa turiştilor români a fost completată la eveniment de Cristina Vascan, director al Agenţiei Magheru - Paralela45, care a precizat că rolul agenţilor de turism este tocmai acela de a descoperi destinaţiile şi de a le prezenta corect publicului român.

Iar Vietnamul poate fi dificil de redus la o singură experienţă. Hanoi este primul contact cu cultura vietnameză şi locul în care istoria şi cartierele vechi coexistă cu ritmul unei mari metropole. Urmează Golful Halong, unul dintre peisajele-emblemă ale ţării, apoi Hoi An, unde ritmul se schimbă, iar casele tradiţionale şi gastronomia locală aduc turistul într-un Vietnam diferit. Spre sud, Ho Chi Minh City arată faţa modernă şi energică a ţării, iar Delta Mekongului deschide o lume a canalelor, satelor şi livezilor tropicale. La capătul traseului poate fi Phu Quoc, cu plajele şi resorturile sale.

Gastronomia devine ea însăşi parte a circuitului. Cristina Vascan a vorbit despre pho, celebra supă aromată cu tăiţei şi verdeţuri, despre banh mi, sandvişul vietnamez cu carne şi legume, despre bun cha, dar şi despre cafeaua vietnameză cu lapte condensat şi cunoscuta „egg coffee”.

Pentru cei interesaţi de istorie şi patrimoniu, ofertele propuse de Paralela45 se extind considerabil. În Hanoi pot fi vizitate Templul Literaturii, cartierul vechi şi teatrul de păpuşi pe apă. Hoi An, inclus în patrimoniul UNESCO, păstrează case istorice şi influenţe chineze, japoneze şi vietnameze, în timp ce Hue, fosta capitală imperială, oferă acces la Cetatea Imperială şi la istoria dinastiei Nguyen. Golful Halong este completat de Sapa, cu peisajele montane şi terasele de orez, şi de Ninh Binh, descris drept „Halong Bay pe uscat”, datorită formaţiunilor muntoase, râurilor şi câmpurilor de orez.

Delta Mekongului schimbă din nou decorul: fluviul se desparte într-o reţea de canale, printre livezi tropicale, sate şi mici producători locali.

Iar după un asemenea circuit, Phu Quoc devine contraponderea de relaxare. Sao Beach este cunoscută pentru nisipul alb şi apa turcoaz, Kem Beach pentru nisipul fin, resorturile de lux şi atmosfera tropicală, în timp ce Long Beach se adresează mai ales turiştilor care caută restaurante, resorturi, cluburi şi o atmosferă animată. În acest fel, aceeaşi insulă poate răspunde unor profiluri foarte diferite de călători.

Paralela45 nu se limitează însă la Vietnam. Cristina Vascan a explicat că, odată ajunşi în această parte a Asiei, turiştii pot combina călătoria cu ţări precum Cambodgia, Laos sau Thailanda. În funcţie de program, traseul poate începe în Hanoi, continua prin Golful Halong, Danang, Hoi An şi Hue, apoi coborî spre Ho Chi Minh City şi Delta Mekongului. După şapte nopţi de circuit, turiştii pot rămâne alte şapte nopţi într-un hotel ales în funcţie de buget şi profil. Circuitele beneficiază de ghizi în limba română, iar compania are reprezentanţi şi ghizi locali în Phu Quoc.

Una dintre piesele centrale ale întregului proiect este zborul. Paralela45 utilizează aeronave Boeing 787 Dreamliner ale LOT Polish Airlines pentru cursele charter către Vietnam, Mexic, Republica Dominicană şi Thailanda. Compania pune accent pe confortul la bord, eficienţa energetică, autonomia necesară zborurilor lung-curier şi nivelul redus de zgomot. Zborul către Vietnam este fără escală, aeronava are o capacitate totală de 250 de locuri, dintre care 18 la Business şi 21 la Premium Economy, restul fiind Economy, şi există conexiune Wi-Fi la bord. Operarea curselor începe pe 20 noiembrie, iar ultimul zbor de retur menţionat în prezentare este programat pe 26 decembrie.

Pentru turiştii din afara Capitalei, problema accesului la charterul din Bucureşti este abordată prin connectGO, un serviciu adiţional destinat clienţilor din Oradea, Timişoara, Cluj-Napoca şi Iaşi care rezervă pachete exotice în sezonul 2026/2027. Pachetul include zborul intern şi o noapte de cazare la un hotel din apropierea aeroportului şi costă 99 de euro de persoană pentru călătoria dus-întors sau 65 de euro pentru conexiunea doar dus. Serviciul poate fi adăugat pachetelor de sejur, circuit sau 7+7 şi nu poate fi achiziţionat separat.

Extinderea către Vietnam face parte, în acelaşi timp, dintr-o strategie mai amplă. Sezonul de vacanţe exotice reprezintă o nouă direcţie de dezvoltare pentru Paralela45 după fuziunea cu Rainbow Tours, unul dintre cei mai importanţi touroperatori din Europa Centrală şi de Est. Potrivit companiei, integrarea oferă acces la expertiză operaţională, resurse şi capacităţi aeriene suplimentare, într-o perioadă în care stabilitatea şi predictibilitatea programelor de călătorie devin tot mai importante.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2536
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5922
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1095
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.6814

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb