PENTRU ACEST ANBrokerii - reticenţi cu privire la promovarea BVB la statutul de piaţă emergentă

Mihai Gongoroi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital /

Brokerii - reticenţi cu privire la promovarea BVB la statutul de piaţă emergentă

Ovidiu Dumitrescu, Tradeville: "Reclasificarea ar fi, cel mai probabil, stabilită pentru anul viitor"  

Simion Tihon, Prime Transaction: "Rezultatele financiare de până acum creează premisele ca şi la anul să avem dividende cu randament ridicat"

Şansele promovării pieţei locale de acţiuni la statutul de piaţă emergentă, în luna septembrie a acestui an, sunt egal împărţite între o amânare şi o promovare, consideră Ovidiu Dumitrescu, CFA, director general adjunct în cadrul casei de brokeraj Tradeville, care adaugă totuşi că, în cazul unei reclasficări, aceasta ar fi stabilită, cel mai probabil, pentru anul viitor.

"Aceasta deoarece se notează o preocupare în direcţia promovării pieţei la statutul de piaţă emergentă, dar rămân în continuare probleme legate de lichiditate, de volumul tranzacţiilor", ne-a spus Ovidiu Dumitrescu.

Agenţia de rating a London Stock Exchange, FTSE Russell, este aşteptată în luna septembrie să comunice dacă menţine ţara noastră în categoria pieţelor de frontieră sau o reclasifică la statutul de emergentă secundară.

La finalul lunii martie a acestui an, FTSE Russell a menţionat că piaţa noastră de capital nu îndeplineşte condiţia de lichiditate, astfel încât să poată susţine investiţii globale considerabile, menţinând ţara noastră în categoria pieţelor de frontieră.

Directorul general adjunct al Tradeville este de părere că o amânare nu ar urma să aibă un impact negativ major asupra cotaţiilor de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB): "Singurul eveniment care ar putea avea astfel de reverberaţii în piaţă ar fi o eventuală reducere a şanselor de promovare a BVB, deoarece nu este aşteptat, la nivel general, un astfel de deznodământ".

În ceea ce priveşte posibile măsuri ce ar putea fi luate de către Guvern pentru susţinerea demersului de promovare a pieţei noastre la statutul de piaţă emergentă, Ovidiu Dumitrescu consideră că, în afara listării de noi companii de anvergură pentru rezolvarea problemei de lichiditate, este necesară o abordare pe două direcţii: "Pe de o parte, proporţiile disponibile la vânzare în piaţă (free-float-ul) ale unor companii controlate de stat, care sunt deja listate, ar trebui să crească către 40-45%. Pe de altă parte, lipsa acută a investitorilor de retail din piaţă este un motiv major pentru care nu avem suficientă lichiditate în piaţă".

Reprezentantul Tradeville a adăugat: "În acest sens, este important să se găsească un catalizator la nivel naţional care să atragă interesul către BVB. O astfel de cale ar fi înfiinţarea conturilor de economii pe termen foarte lung, similare cu acele 401K din SUA, care să garanteze rate de fiscalizare foarte avantajoase, în limita anumitor sume corelate cu salariul mediu, investitorilor individuali care îşi asumă investiţii lunare la BVB cu un orizont de 15-30 de ani. De asemenea, ar fi utilă o simplificare a formalităţilor fiscale pentru investitori".

Totodată, în condiţiile în care sunt câteva companii aflate în portofoliul Statului Român care ar putea să fie aduse la cota bursei în următorul an, dacă ar exista apetit pentru listări la nivel politic, directorul general adjunct de la Tradeville ne-a mai transmis: "Este foarte greu de spus în ce măsură există voinţă politică pentru privatizările prin bursă pe care le speră investitorii. Este, astfel, practic imposibil de spus ce şanse sunt pentru privatizări. Prima companie aflată pe listă este, desigur, Hidroelectrica, urmată de Salrom, Aeroporturi Bucureşti şi alte companii aeroportuare. De asemenea, Romaero, Administraţia Porturilor Maritime Constanţa şi Administraţia Canalelor Navigabile pot fi vizate".

La rândul său, în ceea ce priveşte anunţul FTSE Russell din septembrie, Simion Tihon, broker la Prime Transaction, consideră că, în condiţiile actuale, "cel mai probabil vom rămâne pe lista de supraveghere, ţinând cont de faptul că listări noi nu am avut, iar lichiditatea nu a înregistrat o creştere"

Simion Tihon arată în ultimul său editorial publicat pe site-ul societăţii: "Dar dacă Hidroelectrica face pasul cel mare? Cu câteva zile în urmă a publicat un anunţ prin care solicită oferte de consultanţă financiară pentru IPO. Este interesant faptul că termenul la care aşteaptă aceste oferte este unul foarte scurt, până pe 13 august. Sigur, listarea Hidroelectrica a devenit o himeră, dat fiind faptul că o aşteptăm încă din 2011. Cum nimic nu este exclus, dacă listarea s-ar produce, şansele pentru o promovare din partea FTSE ar creşte considerabil. Acest scenariu este unul, evident, de un optimism debordant şi care a apărut în urma anunţului Hidroelectrica". Totodată, brokerul de la Prime Transaction este de părere că după încheierea perioadei de publicare a rezultatelor financiare, cotaţiile de la bursa locală ar putea să se confrunte cu deprecieri ce ar reprezenta marcări de profit, acesta punctând că o eventuală scădere a cotaţiilor bursiere ar putea reprezenta o oportunitate de cumpărare în condiţiile în care trendul multianual de creştere se păstrează intact, iar rezultatele financiare de până acum creează premisele ca şi la anul să fie distribuite dividende cu randament ridicat.

Este o afirmaţie ce vine în contextul în care "forţa manifestată de cumpărători a scăzut în comparaţie cu lunile iunie şi iulie, dovadă fiind faptul că lichiditatea a scăzut", scoate în evidenţă Simion Tihon, care mai subliniază că piaţa noastră nu a fost afectată puternic de turbulenţele din pieţele externe (determinate de războiul comercial SUA-China), volatilitatea cotaţiilor fiind mai mică în plan local.

"Deocamdată nu a apărut o inflamare a investitorilor în acţiuni româneşti în contextul în care suntem în plin sezon de raportări financiare, iar aşteptările sunt mai degrabă optimiste. Marcările de profit ar putea să apară în a doua jumătate a lunii august când, pe termen scurt, catalizatorii de creştere vor fi mai greu de identificat", arată brokerul de la Prime Transaction.

În ultimele două săptămâni, doar patru emitenţi importanţi au raportat rezultatele financiare semestriale, cele mai multe companii urmând a-şi publica rezultatele obţinute în primele şase luni mâine, în data de 14 august. Amintim că OMV Petrom (SNP) a publicat rezultate peste aşteptări la şase luni, iar BRD - Groupe Societe Generale (BRD) a continuat să-şi îmbunătăţească profitabilitatea, deşi rezultatele la trei luni au dezamăgit parţial inves­titorii. De asemenea, SIF Moldova (SIF2) a înregistrat o creştere a profitabilităţii de 91%, în timp ce operatorul BVB a raportat o scădere a profitului de 45%.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. "rezultatele financiare de pana acum"....

    Care rezultate financiare, ca le avem doar pe cele din primul trimestru + SNP, BRD si ALR trim II. 

    Cum poate cineva a traga concluzii privind dividendele doar pe baza rezultatelor din primul trimestru?!

    Duduie piata noastra de meseriasi! 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS