Şeful Biroului Federal de Poliţie Criminală din Germania (BKA), Holger Munch, a declarat că peste 1.000 de zboruri suspecte cu drone au fost înregistrate în Germania până la mijlocul lunii decembrie în acest an, informează luni dpa.
Agenţia a realizat o evaluare la nivel naţional a cazurilor suspecte de la începutul anului, pe baza tuturor datelor disponibile şi a forţelor armate implicate, a afimat Holger Munch pentru ziarul Bild, în declaraţii publicate duminică, conform sursei.
Şeful BKA a declarat că incidentele au implicat cel mai frecvent infrastructuri militare şi aeroporturi, dar şi alte infrastructuri critice, cum ar fi companii de apărare şi instalaţii portuare, transmite sursa.
Întrebat dacă zborurile cu drone ar putea fi întotdeauna atribuite unor actori ruşi, Munch a spus că acest lucru nu poate fi stabilit cu certitudine deplină, invocând dificultatea identificării şi interogării operatorilor de drone, relatează sursa citată.
Germania a inaugurat miercuri, la Berlin, un Centru Comun de Apărare împotriva Dronelor (GDAZ), structură menită să coordoneze rapid şi eficient acţiunea autorităţilor poliţieneşti şi militare, operaţiunile urmând să înceapă în ianuarie, conform sursei.
La începutul acestei luni, poliţiei federale germane i s-a atribuit o unitate de apărare împotriva dronelor, care urmează să fie formată din aproximativ 130 de ofiţeri specializaţi, relatează sursa.
Membrii unităţii vor fi desfăşuraţi pe aeroporturi, în capitală şi la nivel naţional în apropierea zonelor sensibile, şi se aşteaptă ca unitatea să utilizeze sisteme de bruiaj bazate pe inteligenţa artificială şi drone interceptoare automate, conform dpa.

























































Opinia Cititorului