Piaţa de Capital

13 aprilie 2009

CNVM pregăteşte sancţiuni pentru conducerea Broker Cluj

F. A.Piaţa de Capital / 13 aprilie 2009

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) va anunţa mâine o serie de sancţiuni pentru conducerea Broker Cluj (BRK), dar şi pentru societate, în urma încheierii controlului desfăşurat la casa de brokeraj, a declarat pentru NewsIn Victor Stănilă, purtătorul de cuvânt al Comisiei.

Leul s-a depreciat uşor în raport cu euro

F. A.Piaţa de Capital / 13 aprilie 2009

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, azi, un curs de referinţă pentru euro de 4,1262 lei, în creştere cu 0,74 bani (0,17%) comparativ cu vineri, când a fost comunicat un curs de 4,1189 lei pentru un euro.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

O mână întinsă Domnului Ancuţa

Nicolae GherguŞ,Director General Condident InvestZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 13 aprilie 2009 /

Nu m-am gândit nicio clipă că o simplă comparaţie a două sisteme de compensare a tranzacţiilor şi constatarea unui fapt real cu o vechime de pes­te 10 ani, poate inflama aşa de tare un director general de bursă.

BVB a închis pe verde

F.A.Piaţa de Capital / 10 aprilie 2009

Bursa de la Bucureşti a închis ultima şedinţă tranzacţionară a săptămânii, înregistrând o creştere medie de 1,5%, indicele BET-FI având un avans de circa 4,5%.

Leul mai sparge un prag, ajungând la 4,11 lei/euro

F. A.Piaţa de Capital / 10 aprilie 2009

Moneda naţională a continuat să se aprecieze în tranzacţiile matinale de azi, până la cotaţii apropiate de 4,11 lei/euro, după o apreciere puternică a altor monede din regiune, generată de scăderea aversiunii la risc, pe fondul reducerii...

Indicele BET-FI a crescut azi cu 14,77%

F.A.Piaţa de Capital / 9 aprilie 2009

Vânzarea participaţiei deţinute de SIF Oltenia (SIF5) la Automobile Craiova a propulsat cotaţiile titlurilor SIF până la limita maximă de variaţie pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB), ceea ce a dus la o creştere cu 14,77% a indicelui BET-FI,...

<< mai multe ştiri >>
Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2588
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5161
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6046
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1316
Gram de aur (XAU)Gram de aur665.4259

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo