Piaţa de Capital

25 mai 2010

Elisabeth Parrott, Bursa londoneză: Am avut discuţii cu o companie deja listată la bursă interesată să se listeze la noi

Ştefania CiocîrlanPiaţa de Capital / 25 mai 2010

Elisabeth Parrott, manager pentru Europa Continentală la Bursa de Valori din Londra, a spus că s-a întâlnit cu reprezentanţii mai multor companii româneşti interesaţi de o eventuală listare la Bursa de Valori din Londra.

"Companiile îşi desfăşoară activitatea în sectoare tradiţionale, precum cel alimentar. Discuţiile sunt într-un stadiu initial", a spus Elisabeth Parrott.

BVB deschide în scădere

F. A.Piaţa de Capital / 25 mai 2010

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) scădeau cu peste 6% în debutul şedinţei de tranzacţionare de azi, cea mai mare pierdere fiind înregistrată pe sectorul societăţilor de investiţii financiare, relatează Hotnews.

Teraplast a devenit membru TEPPFA

C.P.Piaţa de Capital / 25 mai 2010

Compania Teraplast, furnizor de soluţii şi sisteme integrate în domeniul instalaţiilor şi construcţiilor, a fost acceptată în cadrul TEPPFA (The European Plastic Pipes and Fittings Association), fiind în prezent singurul producător român de tubulatură şi fitinguri din materiale plastice membru al renumitei asociaţii europene, se arată într-un comunicat de presă remis Bursei.

"Patria" a ratat licenţa de bancă şi rămâne IFN

IZABELA SÎRBUZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 25 mai 2010

Fondul Româno-American de Investiţii (FRAI) a ratat şansa să se implice în a treia bancă din ţara noastră, după ce compania de microfinanţare, "Patria Credit" (controlată de FRAI şi "Balkan Accession Fund"), nu a obţinut de la BNR licenţa bancară solicitată în urmă cu un an de zile.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Modificări la Codul BVB

F. A.Piaţa de Capital / 21 mai 2010

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) informează că, prin Decizia CNVM nr. 650/19.05.2010, au fost aprobate o serie de modificări ale Codului BVB care vizează în principal asigurarea cadrului legal necesar pentru admiterea şi tranzacţionarea în cadrul...

<< mai multe ştiri >>
Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.1032
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5554
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4394
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0511
Gram de aur (XAU)Gram de aur463.9693

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
aicps.ro
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
ccib.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo